Având în vedere faptul că se vorbește tot mai des despre un posibil atac al Rusiei asupra Ucrainei, deși rușii au dat asigurări că nu au în vedere așa ceva. România s-a aflat printre țările menționate de liderii de la Kremlin din care NATO trebuie să se retragă.
Statul român este în stare de alertă privind un posibil atac al Rusiei la granița cu Ucraina, iar ministrul Apărării, Vasile Dâncu, a anunțat că peste 100 de soldați americani au sosit deja în România pentru sprijin.
În cazul unui atac aerian, românii au la dispoziție mai multe adăposturi de protecție civilă, care se află în toate orașele țării, însă mediul rural nu stă prea bine la acest capitol.
Unde ne vom putea adăposti în caz de război la Cluj
Inspectoratului General Pentru Situații de Urgență (IGSU) o prezentat o situație actualizată a adăposturilor pentru populație, care trebuie să fie pregătite în permanență pentru situații deosebite.
La nivel național sunt nu mai puțin de 4358 de locuri în care oamenii s-ar putea ascunde la nevoie.
În județul Cluj, doar două comune au adăposturi de protecție civilă: Florești (trei adăposturi) și Mihai Viteazu (un adăpost).
Spațiile suplimentare care ar putea fi folosite în cazuri extreme sunt subsoluri mai mici, precum și subsolurile unor biserici din oraș.
La nivelul municipiului Cluj-Napoca sunt 162 de adăposturi, la Dej 5, la Gherla 5, la Turda 13, la Câmpia Turzii 5 și la Huedin 4.
Unde se află adăposturile de protecție civilă
1 | Cluj-Napoca | Str. Gr. Alexandrescu nr.28 |
2 | Cluj-Napoca | Str. Bucegi nr. 8 |
3 | Cluj-Napoca | Str. Bucegi nr. 9 |
4 | Cluj-Napoca | Str. Bucegi nr. 13 |
5 | Cluj-Napoca | AleeaTazlău nr.1 |
6 | Cluj-Napoca | Aleea Tazlău nr.7 sc. 2 |
7 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.7 scara 1 |
8 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.7 scara 2 |
9 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.7 scara 3 |
10 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.7 scara 4 |
11 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.7 scara 5 |
12 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.7 scara 6 |
13 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.9 scara 1 |
14 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.9 scara 2 |
15 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.9 scara 3 |
16 | Cluj-Napoca | Aleea Ciucaş nr.9 scara 4 |
17 | Cluj-Napoca | Aleea Clăbucet nr.2A |
18 | Cluj-Napoca | Aleea Clăbucet nr.4A |
19 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 1-3 scara 2 |
20 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 30-32 sc. 1 |
21 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 30-32 sc. 2 |
22 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 34-36 sc. 1 |
23 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 34-36 sc. 2 |
24 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 42-44 sc. 1 |
25 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 42-44 sc. 2 |
26 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 46-48 sc. 1 |
27 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 46-48 sc. 2 |
28 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 62-64 sc. 1 |
29 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 62-64 sc. 2 |
30 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 66-68 sc. 1 |
31 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 66-68 sc. 2 |
32 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 70-72 sc. 1 |
33 | Cluj-Napoca | Str. Mehedinţi nr. 70-72 sc. 2 |
34 | Cluj-Napoca | Aleea Vidraru nr. 5-7 sc. 1 |
35 | Cluj-Napoca | Aleea Vidraru nr. 5-7 sc. 2 |
36 | Cluj-Napoca | Aleea Vidraru nr. 9-11 sc. 1 |
37 | Cluj-Napoca | Aleea Vidraru nr. 9-11 sc. 2 |
38 | Cluj-Napoca | Aleea Vidraru nr. 17-19 |
39 | Cluj-Napoca | Aleea Moldoveanu nr.5 |
40 | Cluj-Napoca | Aleea Tarniţa nr. 7 |
41 | Cluj-Napoca | Aleea Firiza nr.4 |
42 | Cluj-Napoca | Str. Câmpului nr.40 sc. 1 |
43 | Cluj-Napoca | Str. Câmpului nr.40 sc. 2 |
44 | Cluj-Napoca | Str. Izlazului nr. 14 sc. 1 |
45 | Cluj-Napoca | Str. Izlazului nr. 14 sc. 2 |
46 | Cluj-Napoca | Str. Izlazului nr. 2 |
47 | Cluj-Napoca | Str. Ion Meşter nr. 6 sc. 2 |
48 | Cluj-Napoca | Str. Ion Meşter nr. 6 sc. 3 |
49 | Cluj-Napoca | Aleea Padin nr.20 bl. V1 |
50 | Cluj-Napoca | Aleea Peana nr. 18 |
51 | Cluj-Napoca | Str. Arinilor nr.11 |
52 | Cluj-Napoca | Str. Arinilor nr.13 |
53 | Cluj-Napoca | Calea Floreşti nr. 58 |
54 | Cluj-Napoca | Calea Floreşti nr. 58B |
55 | Cluj-Napoca | Str. Tăşnad 23 |
56 | Cluj-Napoca | Str.Donath nr.180 scara 1 |
57 | Cluj-Napoca | Str.Donath nr.182 |
58 | Cluj-Napoca | Str. Mirăslău nr. 4 scara 1 |
59 | Cluj-Napoca | Str. Fântânele nr. 32 scara 1 |
60 | Cluj-Napoca | Str. Aurel Suciu nr.32 Sc. 3 |
61 | Cluj-Napoca | Str. Aurel Suciu nr.32 Sc. 4 |
62 | Cluj-Napoca | B-dul N. Titulescu nr.11-15 |
63 | Cluj-Napoca | B-dul N. Titulescu nr.163 sc.1 |
64 | Cluj-Napoca | B-dul N. Titulescu nr.163 sc.2 |
65 | Cluj-Napoca | Str. Aurel Vlaicu nr.3 scara 5 |
66 | Cluj-Napoca | Str. Aurel Vlaicu nr.3 scara 6 |
67 | Cluj-Napoca | Str. Aurel Vlaicu nr.3 scara 7 |
68 | Cluj-Napoca | Str. Aurel Vlaicu nr.3 scara 8 |
69 | Cluj-Napoca | Str. Teleorman nr. 65 |
70 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii nr.1 scara 1 |
71 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii nr.1 scara 2 |
72 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii nr.1 scara 3 |
73 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii nr.1 scara 4 |
74 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii nr.1 scara 5 |
75 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii nr.4 scara 1 |
76 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii nr.4 scara 2 |
77 | Cluj-Napoca | Str. Fabricii de Zahăr nr.8 |
78 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 73 sc.1 |
79 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 73 sc.2 |
80 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 73 sc.3 |
81 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 75 sc.1 |
82 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 75 sc.2 |
83 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 75 sc.3 |
84 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 77 |
85 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 79 sc.1 |
86 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 79 sc.2 |
87 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 79 sc.3 |
88 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 79 sc.4 |
89 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 80 sc.1 |
90 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 80 sc.2 |
91 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 80 sc.3 |
92 | Cluj-Napoca | Str. Timişului nr. 80 sc.4 |
93 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 61 sc.1 |
94 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 61 sc.2 |
95 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 61 sc.3 |
96 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 63 sc. 2 |
97 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 63 sc. 3 |
98 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 63 sc. 1 |
99 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 63 sc.4 |
100 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 64 sc. 1 |
101 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 64 sc. 2 |
102 | Cluj-Napoca | Str. Blajului nr. 64 sc. 3 |
103 | Cluj-Napoca | B-dul. Eroilor nr.1 |
104 | Cluj-Napoca | Str. I.C. Brătianu nr. 33 |
105 | Cluj-Napoca | Str. Cardinal Iuliu Hossu nr. 6-8 |
106 | Cluj-Napoca | Str.Câmpeni nr.3 scara 1 |
107 | Cluj-Napoca | Str.Câmpeni nr.3 scara 2 |
108 | Cluj-Napoca | Str.N.Bălcescu nr.14 |
109 | Cluj-Napoca | Str.13 Septembrie.nr.9 |
110 | Cluj-Napoca | Str.13 Septembrie.nr.3 |
111 | Cluj-Napoca | str.E.Isac nr.4 |
112 | Cluj-Napoca | P-ţa Unirii nr.27 |
113 | Cluj-Napoca | Str. Muscel nr.20 |
114 | Cluj-Napoca | Calea Dorobanților nr. 40 |
115 | Cluj-Napoca | Str. Grigore Alexandrescu nr. 47 |
116 | Cluj-Napoca | Calea Mănăștur nr. 3-5 |
117 | Cluj-Napoca | Str. Traian Vuia 149-151 terminal – plecări |
118 | Cluj-Napoca | Str. Traian Vuia 149-151 terminal– sosiri |
119 | Cluj-Napoca | Str. Gheorghe Dima nr. 5A |
120 | Cluj-Napoca | Str. Observatorului nr.17 |
121 | Cluj-Napoca | Str. Observatorului nr.19 |
122 | Cluj-Napoca | Str. Observatorului nr.21 |
123 | Cluj-Napoca | Str. Avram Iancu 70-72 |
124 | Cluj-Napoca | str.Universităţii nr.7-9 intrarea 1 |
125 | Cluj-Napoca | str.Universităţii nr.7-9 intrarea 2 |
126 | Cluj-Napoca | Str. Pandurilor nr.7 |
127 | Cluj-Napoca | Str. Teodor Mihali 58-60 – B5 |
128 | Cluj-Napoca | Str. Teodor Mihali 58-60 – B3 |
129 | Cluj-Napoca | Str. Teodor Mihali 58-60 – A |
130 | Cluj-Napoca | Str. Teodor Mihali 59 – 1 |
131 | Cluj-Napoca | Str. Teodor Mihali 59 – 2 |
132 | Cluj-Napoca | Str. Teodor Mihali 58 |
133 | Cluj-Napoca | Piața 1 Mai nr. 1-2 |
134 | Cluj-Napoca | Str.Teodor Mihali 60 |
135 | Cluj-Napoca | Calea Dorobanţilor nr. 104 |
136 | Cluj-Napoca | B-dul 21 Decembrie 69-71 |
137 | Cluj-Napoca | B-dul Muncii nr. 18 |
138 | Cluj-Napoca | Str. Gării nr. 19 |
139 | Cluj-Napoca | P-ţa 1 Mai nr.3 |
140 | Cluj-Napoca | Str. Alexandru Vaida Voevod nr.53 |
141 | Cluj-Napoca | B-dul Muncii nr.14 |
142 | Cluj-Napoca | B-dul. Muncii nr. 96 |
143 | Cluj-Napoca | Str.Regele Ferdinand 22-26 |
144 | Cluj-Napoca | Calea Dorobantilor 20 |
145 | Cluj-Napoca | B-dul 21 Decembrie nr. 94-96 |
146 | Cluj-Napoca | Tăietuta Turcului 47 H |
147 | Cluj-Napoca | Tăietuta Turcului 47 |
148 | Cluj-Napoca | Fabricii de Zahăr nr.113 |
149 | Cluj-Napoca | Parcul Feroviarilor nr. 17 |
150 | Cluj-Napoca | 21 Decembrie 1989 nr. 67 |
151 | Cluj-Napoca | P-ta Avram Iancu nr.3 |
152 | Cluj-Napoca | P-ta Avram Iancu nr.15 |
153 | Cluj-Napoca | Str. Borhanci nr. 76 G bl.2 |
154 | Cluj-Napoca | Str. Ploiești nr. 36 – 36B-38 |
155 | Cluj-Napoca | B-dul 21 Decembrie nr. 77 |
156 | Cluj-Napoca | Str. Trifoiului nr. 22-28 corp A |
157 | Cluj-Napoca | Str. Constantin Noica 2-4 |
158 | Cluj-Napoca | Str. Onisifor Ghibu nr. 20A imobil locuințe |
159 | Cluj-Napoca | Str. Onisifor Ghibu nr. 20A clădire cu funcțiune sportivă |
160 | Cluj-Napoca | Str. Onisifor Ghibu nr. 20B |
161 | Cluj-Napoca | Str. Bună Ziua nr. 41 A BL. M6C |
162 | Cluj-Napoca | Str. Gheorghe lazar 1A-3 |
163 | Dej | P-ţa 16 Februarie nr. 2 |
164 | Dej | Str. 1 Mai nr. 2 |
165 | Dej | Str. 1 Mai nr. 14 – 16 |
166 | Dej | Str. Avram Iancu nr. 2-4 |
167 | Dej | Str. Bistriţei nr. 63 |
168 | Turda | Str. 1 Decembrie nr. 1918 nr.28 |
169 | Turda | Str Salinei FN |
170 | Turda | Str Fabricii nr. 51 |
171 | Turda | Str. Ştefan cel Mare nr. 20 |
172 | Turda | P-ța. Basarabiei nr. 48 |
173 | Turda | Str. Dr. Ion Raţiu nr. 111 |
174 | Turda | Str. Andrei Mureşanu nr. 12-16 |
175 | Turda | Str. Ştefan cel Mare nr. 2 |
176 | Turda | Str. Plopilor nr. 7 |
177 | Turda | Str. Ştefan cel Mare nr.4 |
178 | Turda | Str. Piața Republicii nr.15 – 1 |
179 | Turda | Str. Republicii nr.15 – 2 |
180 | Turda | Str. Ştefan cel Mare nr.19-21 |
181 | Gherla | Str. Bobâlna nr.2 |
182 | Gherla | Str. Bobâlna nr.36 |
183 | Gherla | Str. Parcului nr.16 |
184 | Gherla | Str. Libertăţii nr. 19 |
185 | Gherla | Str. 1 Decembrie 1918 nr 20 |
186 | Câmpia-Turzii | Str. Laminoriştilor nr. 2-4 |
187 | Câmpia-Turzii | Str. Gheorghe Bariţiu nr.36 |
188 | Câmpia-Turzii | Str. Gheorghe Bariţiu nr.44A |
189 | Câmpia-Turzii | Str. Laminoriştilor nr. 145 |
190 | Câmpia-Turzii | Str. Parcului nr. 10 |
191 | Huedin | Str. Avram Iancu nr. 41 |
192 | Huedin | Str. Horea nr.1 |
193 | Huedin | Str. Horea nr.5 |
194 | Huedin | Str. Republicii nr. 39-42 |
195 | Florești | Str. Avram Iancu nr. 170 |
196 | Florești | Str. Andrei Mureşanu nr. 1 |
197 | Florești | Str. Avram Iancu nr. 492 – 500 |
198 | Mihai Viteazu | Str. Principală nr. 1014 |
Lasă un răspuns