Acasă EVENIMENTE UPDATE – Spitalul pentru animale de la Facultatea de Medicină Veterinară te...

UPDATE – Spitalul pentru animale de la Facultatea de Medicină Veterinară te rupe la buzunar. Este incredibil cât a plătit un clujean pentru analizele medicale

2

Un clujean care a mers la Spitalul pentru Animale, care funcționează în cadrul Universității de Științe Agricole și de Medicină Veterinară din Cluj Napoca, unde a fost taxat la maxim pentru serviciile oferite.

Omul a prezentat și bonul fiscal emis de medici pentru serviciile efectuate animalului de companie și care au totalizat 1530 de lei. Doar medicamentul administrat de medici a costa 560 de lei, pentru o singură pastilă.

La scurt timp, de la mesajul postat de clujean, alți oameni au povestit și ei despre pățaniile de la Spitalul Veterinar din cadrul USAMV unde se practică prețuri astronomice.

„Și eu am multe experiențe neplăcute de la USAMV !! Mi au luat 3.800 de lei pentru motanul meu care a avut enterocolita, l-au tăiat peste tot și mi-au spus după, ca de fapt avea enterocolita … Cățelul mi l-au operat și de pe masa de operație direct mi l-au scos afara și mi l-au trântit pe jos și o zis sa ma descurc cu el”, scrie o femeie.

UPDATE – Poziția USAMC Cluj-Napoca despre aceasta situație:

”În ceea ce privește pacientul consultat în data de 09/04/2022, cu numărul de foaie de observație clinică 60957, specia canină, rasa metis, sex femel, găsit pe stradă, lovit de mașină și asumat de către domnul Fărăgău Sergiu, evenimentele s-au desfășurat după cum urmează:

Pacientul a fost primit în serviciul nostru, sedat, fără scrisoare medicală sau alt document care să ateste cine a făcut sedarea sau cu ce produs a fost făcută aceasta. În urma triajului, medicul de gardă i-a propus domnului Fărăgău Sergiu, în privința pacientului adus, consultație, internare și investigații medicale, cu informare asupra costurilor estimative, între 1000 și 2000 de lei, pe care domnul Fărăgău Sergiu și le-a asumat sub semnătură pe formularul de consimțământ. 

În urma investigațiilor efectuate (consult clinic, ecografie abdominală de urgență A-FAST, ecografie toracică de urgență T-FAST, examen radiologic, consult de specialitate chirurgical, examen hematologic și analize de gaze sanguine și electroliți) s-au stabilit următoarele diagnostice:

  1. Politraumatism;
  2. Fractură de humerus a membrului anterior drept (dg. prezumtiv în lipsa posibilității efectuării examenului radiologic în weekend);
  3. Fracturi multiple la nivelul membrului anterior stâng (dg. prezumtiv în lipsa posibilității efectuării examenului radiologic în weekend);
  4. A-FAST negativ (înseamnă că nu există lichid liber în cavitatea abdominală – sânge, urină, conținut al organelor tubului digestiv sau bilă, ceea ce indică faptul că la momentul efectuării acestei proceduri organele intrabdominale erau intacte);
  5. T-FAST negativ (înseamnă că la momentul efectuării acestei proceduri nu exista lichid liber intratoracic sau intrapericardic – sânge, limfă, ceea ce indică faptul că la acel moment organele intratoracice erau intacte);
  6. Sindrom de răspuns inflamator sistemic (leucocitoză, neutrofilie, lactat crescut).

Datorită faptului că pacientul a ajuns în serviciul nostru profund sedat, nu a fost posibilă evaluarea acestuia din punct de vedere neurologic (sub sedare pacientul nu răspunde la stimuli externi) și a fost internat în serviciul nostru, începând de sâmbătă 09/04/2022 până luni 11/04/2022. 

Severitatea leziunilor suferite de animal a impus un protocol de analgezie de palier înalt, care a constat în administrarea intermitentă de Buprenorfină (opioid morfinic) și administrarea în rată continuă de infuzie, timp de 30 de ore, de Ketamină 10% combinată cu Lidocaină 1% în sol. Ringer.

În următoarele tabele se pot observa toate manoperele, procedurile aplicate și medicația administrată pacientului, conform Foii de Observație Clinică nr. 60957/ 09/04/2022.

Se observă diferențele dintre tarifele care ar fi trebuit practicate și tarifele care au fost încasate. Prețul total perceput de la proprietar se încadrează în intervalul pe care domnul Fărăgau Sergiu și l-a asumat sub semnătură în formularul de consimțământ, care se înmânează obligatoriu fiecărui proprietar de animale care se prezintă în serviciul nostru. Pe acest formular se notează de fiecare dată o sumă estimativă, conform procedurilor și manoperelor care se consideră necesare pentru pacient. Consultațiile, analizele, manoperele și tratamentele se efectuează doar după ce proprietarul semnează formularul de consimțământ, asumându-și costurile estimate. 

 

Tratamente/Medicație Cantitatea Preț de listă Încasat de la proprietar
Buprenorfină (ml) 8 ml 480 RON 560 RON
Bicarbonat de Na 8,4% (ml) 20 ml 100 RON
Cefotaximă (ml) 27 ml 90 RON
Etamsilat (fiola) 4 fi 32 RON
Controloc (ml) 15 ml 80 RON
Ketamină (ml) rată continuă de infuzie 1,8 ml 6,3 RON
Adrenostazin (fi) 4 fi 44 RON
Propofol (ml) 10 ml 10 RON
Sol. Ringer 900 ml 90 RON
Lidocaină 1% (fiole) 2 fi 30 RON
Carprofen ml  1,2 ml 18 RON
TOTAL 980,3 RON

 

Procedură/Manoperă Cantitatea Preț de listă Încasat de la proprietar
Înregistrare și triaj 1 10 RON 0
Consultație urgență (noapte) 1 100 RON 100
Radiografie (expuneri) 7 350 350
Consult chirurgical (de specialitate) 1 90 90
A-FAST (eco abdomen de urgență) 1 100 0
T-FAST (eco torace urgență) 1 100 0
Sedare + Bandaj 1 150 150
Internare (pe zi) 2 100 100
Ex. Hematologic 2 80 80
Analiză gazometrie și electroliți 3 240 0
Atelă 2 200 100
Sedare + sondare urinară 1 170 0
Tubaj Foley rectal 1 70 0
TOTAL 1760 970

 

Conform celor prezentate mai sus, suma totală de achitat, care include medicația, internarea și investigațiile efectuate este de 2740,3 RON. După aplicarea unor reduceri, domnul Fărăgău a achitat suma de 1530 RON. Această reducere pe care serviciul nostru a aplicat-o nu este una excepțională. Practicăm mereu reduceri pentru animalele fără stăpân, pentru că dorim să sprijinim eforturile asociațiilor de protecție a animalelor sau ale persoanele care găsesc animale bolnave pe stradă.

Apreciem feedback-ul de orice natură, încercăm continuu să ne îmbunătățim serviciile și să venim în sprijinul clienților noștri cu servicii medicale de calitate, iar în acest sens am fi apreciat o solicitare din partea dvs. de a oferi detalii despre acest caz, cu atât mai mult cu cât am constatat că nu domnul Fărăgău a reclamat serviciile și costurile de la spitalul nostru, pe care și le-a asumat. 

Este regretabil că ați preferat să prezentați doar ”o versiune” a cazului și vă asigurăm în continuare de deschidere și transparență în comunicare din partea clinicilor și facultății noastre, în speranța că vom contribui cu toții la o informare corectă a opiniei publice!

Suntem mereu la dispoziția oricărui proprietar de animale de companie aflate în suferință, precum și pentru cazurile nefericite de animale fără stăpân, pentru care facem tot posibilul să ajutăm prin toate mijloacele de care dispunem”

 

2 COMENTARII

  1. Am fost extrem de mulțumit de serviciile și promptitudinea spitalului de urgență. M-am prezentat cu cățelușa la ora 22:30 ( după ce aceasta ingerase o cutie de ciocolata 😊) am fost primit imediat, mi s-a prezentat totul extrem de transparent, iar costul procedurii ( consult, administrare apomorfina, provocare vărsare etc) a fost unul foarte corect 250 de lei.

    Am recomandat și recomand tuturor în caz de urgenta Usamv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.