În timp ce Consiliul Județean Cluj a marcat cu mare entuziasm 25 de ani de existență ai Unității de Primiri Urgențe Pediatrice printr-un comunicat pompos, părinții continuă să reclame aceleași probleme cronice și dezastruoase. Spații insuficiente, aglomerație sufocantă și investiții care, deși lăudate în comunicate oficiale, nu se văd în experiența de la fața locului.
Discrepanța dintre discursul festivist și realitatea medicală pune din nou reflectorul pe felul în care autoritățile clujene aleg să își asume merite, evitând în același timp problemele esențiale.
Marketing la suprafață, realitate dură
UPU Copii Cluj a bifat un sfert de secol de activitate, iar bilanțul prezentat de autorități sună, la prima vedere, spectaculos: 460.000 de pacienți tratați în 25 de ani, dotări moderne, echipamente performante și o echipă dedicată, gata oricând să intervină. Șeful CJ Cluj, Alin Tișe, a transmis personal felicitări entuziaste conducerii spitalului, vorbind despre „cele mai bune servicii medicale” și despre eforturile depuse în sprijinul micilor pacienți.
Doar că, dincolo de urările oficiale și de statistici prezentate impecabil în comunicatele instituției, mulți părinți clujeni reclamă constant pe rețelele sociale condițiile care nu au nimic festiv în ele. Spațiul insuficient, timpii mari de așteptare și lipsa unor investiții majore vizibile în infrastructură rămân probleme menționate constant, în contrast cu retorica triumfalistă a administrației județene.
Investiții pe hârtie, realitate pe holurile supraaglomerate
Consiliul Județean nu a ratat ocazia de a se lăuda cu „sprijinul constant” oferit spitalului: 17 milioane de lei alocați în ultimul deceniu și încă 19 milioane atrase din fonduri europene pentru modernizarea UPU. Sute de echipamente noi, proiecte, dotări, totul arată perfect în rapoartele oficiale.
Între timp, în realitate, UPU Copii continuă să funcționeze la limită, exact cum o făcea și în urmă cu ani buni. Extinderea și modernizarea invocată de autorități nu au reușit să țină pasul cu creșterea demografică și cu presiunea urgențelor pediatrice, iar spațiul actual, deși pare modern în viziunea CJ, rămâne insuficient pentru volumul uriaș de pacienți.
La 25 de ani de existență, UPU Copii Cluj are, fără îndoială, o echipă medicală care merită toate felicitările. Întrebarea reală, pe care aniversările oficiale nu o rostesc, este alta: când va ajunge și unitatea medicală la un nivel de civilizație în care să nu îți mai fie groază să mergi cu copilul tău?







Lasă un răspuns