, ,

Urmărire pe străzile din Huedin. Un tânăr de 16 ani oprit cu greu de polițiștii clujeni

Posted by

La data de 4 aprilie a.c., în jurul orei 01.30, un echipaj din cadrul Poliției orașului Huedin, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Protopop Aurel Munteanu din orașul Huedin, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr, despre care existau indicii că nu ar poseda permis de conducere.

Acesta nu a oprit la semnalul regulamentar de oprire, fiind urmărit de echipajul de poliție cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, pe o distanță de aproximativ 1 kilometru, iar la intersecția cu strada Morii din Huedin, la km 526+300 m, pe fondul vitezei excesive, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior răsturnăndu-se.

Femeie inconștientă. Urmărit pe străzile din Huedin

În urma verificărilor, polițiștii au constatat că este vorba despre un tânăr în vârstă de 16 ani, din Huedin.

Totodată, din cercetările derulate a reieșit faptul că autoturismul i-a fost încredințat pentru a fi condus pe drumurile publice de către mama acestuia.

La testarea cu aparatul etilotest s-a înregistrat rezultat negativ.

Tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate medicală.

În cauză sunt efectuate activități de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și încredințarea unui vehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *