Urmează introducerea rețelei de apă în zona Lagunei Albastre din Aghireșu

Posted by

A fost emis certificatul de urbanism pentru extinderea rețelei de apă în partea de nord a localității Aghireșu-Fabrici, mai exact în zona lacului Laguna Albastră.

Astfel, investiția de introducere a apei potabile în zona Caolina – Lacul Laguna Albastră prevede construirea unei conducte de distribuție pe o lungime de 2,18 km, pentru mai multe grupuri de case situate de-a lungul a două străzi.

„În comuna Aghireșu derulăm deja, prin intermediul Companiei de Apă Someș, un amplu proiect de extindere a rețelei de apă în patru localități aparținătoare, în valoare de peste 10 milioane de lei. Astfel, în mod firesc, am răspuns afirmativ solicitării autorităților locale de a susține și acest proiect ce vizează o zonă a Aghireșului aflată în plină dezvoltare și care dispune de un ridicat potențial turistic”, a declarat Tise.

Conform proiectului, viitoarea rețea de apă se va conexa la conducta de distribuție a apei aflată în construcție și care va lega, pe o distanță totală de 18 km, localitățile Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu din comuna Aghireșu.

De asemenea, tot în vederea creșterii numărului de beneficiari ai serviciului de alimentare cu apă și canalizare în sistem centralizat, Consiliul Județean a emis la începutul anului 2023 autorizația de construire pentru extinderea rețelelor și în zona de est a localității Aghireșu Fabrici, spre ieșirea către satul Dorolțu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *