Înainte de 1989, aproape în fiecare casă puteai vedea la loc de cinste câte o vază din sticlă de rubin. Era simbolul avuției, dorit de toate femeile, chiar dacă cele mai multe nu erau folosite niciodată pentru a ”nu se ciobi”. Vazele din sticlă de rubin erau iubite de toți românii.
La Fabrica de Sticlă de la Turda, Cluj, se produceau vaze din cristal de rubin sub diverse denumiri: Carmen, Hortensia sau Norvod. Producția era în principal pentru export, pentru piața din Vest. În paralel exista însă un comerț clandestin de mare amploare.
Aceste vaze sau seturi pentru țuică, compuse din sticlă și șase pahare, erau produse doar manual. Nu orice sticlar era calificat să lucreze în rubin. De fapt numele de rubin, vine de la culoarea roșie a sticlei produse după o anumită tehnologie care conține și aur.
La fabrica de la sticlă de la Turda, în rubin puteau lucra doar sticlarii de la secția de creație. Totul se făcea de mână și sub jet de apă rece. Din acest motiv, prețul unei vaze din sticle de rubin ajungea la câteva sute de lei.
Cum se fabrică sticla de rubin
După 1989, sticla de rubin a intrat într-un con de umbră. Doar cei trecuți de 40 de ani își mai aduc aminte de vazele mari, roșii, prelucrate de sticlari pricepuți.
Sticla de rubin este o sticlă roșie obținută prin adăugarea de săruri de aur sau de aur coloidal la sticla topită. Uneori se adaugă staniu, sub formă de clorură de staniu, în cantități mici, ca agent de reducere. Sticla este utilizată în principal în decorațiuni scumpe.
Această sticlă de rubin este fabricată mai degrabă artizanal, decât în cantități mari, din cauza costului ridicat al aurului. Clorura de aur este obținută prin dizolvarea aurului într-o soluție de acid azotic și acid clorhidric. Sticla este de obicei suflată manual sau turnată. Din cauza aurului care se dispersează prin sticla incandescentă, culoarea devine roșie, similară rubinelor. De aici, și denumirea de sticlă de rubin.
Originile fabricării sticlei de rubin sunt necunoscute. Mulți istorici cred că o formă a acestei sticle a fost fabricată pentru prima dată la sfârșitul Imperiului Roman.
În acest sens, în colecția Muzeului Britanic, există o cupă din sticlă de culoare roșie, care datează din epoca romană.
Meșteșugul a fost apoi pierdut și redescoperit în perioada boemă a secolului al XVII-lea fie de Johann Kunckel din Potsdam, fie de sticlarul florentin Antonio Neri. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu cunoștea mecanismul care producea culoarea.
Chimistul Richard Adolf Zsigmondy, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1925, a reușit să înțeleagă și să explice că mici coloizi de aur sunt responsabili pentru culoarea roșie.
Lasă un răspuns