Veste bună. În curând s-ar putea alege centrul de vaccinare pentru rapel

Posted by

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că se dorește introducerea unei noi funcții în cadrul platformei de vaccinare.

Astfel, începând cu sfârșitul acestei săptămâni, cei vaccinați cu prima doză de vaccin vor avea posibilitatea de a-și alege centrul de vaccinare în cadrul căruia doresc să efectueze rapelul.

Centrul de vaccinare va putea fi ales la rapel

„În momentul de faţă, încă nu este operaţionalizată această cerinţă în platformă. Ea va fi operaţionalizată la sfârşitul acestei săptămâni, însă, până la acel moment, persoanele se pot adresa pentru vaccinarea cu doza de rapel într-un centru de vaccinare din apropierea localităţii de rezidenţă sau de domiciliu şi, în măsura în care sunt locuri libere, se pot vaccina. Preferabil să se anunţe centrul de vaccinare cu cel puţin 72 de ore anterior”, a explicat preşedintele CNCAV.

De asemenea, Valeriu Gheorghiţă a anunțat că începând de miercuri, în centrele Pfizer va creşte, de la 84 la 96, numărul de persoane imunizate pe flux.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *