Veste bună pentru locuitorii din Borhanci. Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat stadiul șantierului viitoarei școli gimnaziale. Acest proiect face parte din HUB-ul educațional al cartierului Borhanci.
Viitoarea școală din Borhanci va avea 27 de săli de clasă și 3 laboratoare. Investiția totală se ridică la peste 77 milioane de lei
„Lucrările sunt în toi, în grafic. Școala va avea 27 de săli de clasă și 3 laboratoare, foarte modernă, cu un consum de energie aproape de zero. Vom avea și o sală de sport. În cealaltă parte avem și un liceu, după acesta este bazinul olimpic de întor, iar în cealaltă parte este terenul pregătit pentru creșă și grădiniță. Se lucrează și la partea de infrastructură. Până la finele anului viitor, aceste lucrări ar trebui să fie gata. Firma este mobilizată”, a declarat Dan Tarcea, viceprimarul Clujului.
Valoarea investiției este de 77.292.287,04 lei cu T.V.A.Complexul gimnazial va fi format din două imobile, unul destinat școlii format din 3 corpuri de clădire. Va avea acoperiș tip terasă circulabila pe corpul A si necirculabilă pe corpurile B si C, și alăturat o sală de sport care va avea acoperiș tip terasă circulabilă.
Din ce este compus obiectivul educațional
– Imobil Școala Gimnazială, format din 3 corpuri de clădire (corp A, B si C), independente din punct de vedere structural. Acestea sunt alipite pentru a crea o incintă, respectiv a delimita curtea școlii;
– Imobil Sala de sport (corp D), independent din punct de vedere structural de corpul B dar alipit la nivelul
Demisol 2 pentru a permite accesul direct din interiorul școlii și legatura cu zona de vestiare aflată în corpul B la nivelul demisolului 1.
Amprenta la sol a clădirilor propuse este in forma de U, având amplasată zona de curte interioară spre Nord-Est.
Funcțiunile interioare cuprind 27 de săli de clasă a câte 25 de elevi fiecare clasă, 2 laboratoare de știinte, 1 laborator de informatică, bibliotecă, cabinet medical și consiliere. De asemenea, va avea grupuri sanitare, cancelarie, birouri, sală de mese cu bucătărie și anexe.
Sala de sport cu vestiarele aferente, iar la exterior vor fi amenajate platforme pentru petrecerea pauzelor și a timpului liber. Cea mai importantă fiind terasa circulabilă de pe acoperișul sălii de sport, spatii verzi si de relaxare dotate cu alei, bănci, teren sport exterior cu gradene exterioare.
Lasă un răspuns