Băiatul de 12 ani este operat la Spitalul Papageorgiou și este grav rănit. Se așteaptă ca el să fie transferat apoi la secția de terapie intensivă pentru copii a Spitalului Hipocrat.
Un accident rutier a avut loc la kilometrul 18 al autostrăzii Salonic – Serres, când un autoturism s-a ciocnit cu un camion, în circumstanțe, deocamdată, neclare.

alina si roland Schimdt au murit pe loc. Sursa foto: Roland Schimdt.
Potrivit Poliției, accidentul s-a soldat cu rănirea mortală a șoferului autoturismului și a soției sale, în vârstă de 45 și, respectiv, 48 de ani, de origine română, în timp ce copiii lor, în vârstă de 10 și 12 ani, au fost grav răniți.
Copilul de 12 ani, cel mai grav rănit, este supus unei intervenții chirurgicale la Spitalul Papageorgiou, urmând ca apoi să fie transferat la Hippocrates, la Secția de terapie intensivă pentru copii.
Copilul de 10 ani este tratat la Clinica de Chirurgie Pediatrică din Papageorgiou, cu răni minore.
Circumstanțele în care s-a produs coliziunea sunt în curs de investigare, în timp ce șoferul camionului a fost supus unui test toxicologic, iar rezultatele sunt așteptate.
Copilul de 12 ani a suferit mai multe operații
Potrivit informațiilor oficiale, băiatul de 12 ani a fost grav rănit și este tratat la Clinica de Chirurgie Infantilă a spitalului. Pentru tratarea rănilor sale va fi supus unei intervenții chirurgicale și apoi va fi internat în Unitatea de Terapie Intensivă pentru Copii a Spitalului Hipocrat din Salonic.
Fratele său, în vârstă de 10 ani, a suferit răni minore și este în afara oricărui pericol. Minorul este tratat la Clinica de Chirurgie Pediatrică a Spitalului General „Papageorgiou”.
Aceleași rapoarte indică faptul că copiii sunt conștienți și comunică cu mediul înconjurător.
În acest accident, părinții celor doi copii, Alina și Roland Schmidt, de 43 și de 48 de ani, din Florești, Cluj, au murit pe loc.
Ministerul de Externe de la București a oferit asistență consulară pentru ca cei doi copii rămași în viață să fie protejați, până la sosirea din România a unor rude apropiate.
