Victorie pentru Maia Sandu la alegerile din Republica Moldova, după numărătoarea voturilor din Diaspora. Actualul președinte al Republicii Moldova este creditată cu 55.26% (924.125 de voturi) după numărarea a 99.55% din voturile exprimate de cetățeni.

Candidatul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Alexandr Stoianoglo, care este creditat cu 44.74% (748.251 din voturi), potrivit numărătorii de pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, a informat hotnews.ro.
Mesajul Maiei Sandu la ieșirea de la urne
Maia Sandu a declarat la ieşirea de la urne, că „hoţii vor să cumpere ţara”, dar a subliniat că „puterea oamenilor este infinit mai mare decât orice mârşăvie a lor”, informează Agerpres.
„Eu am votat cu Moldova. Am încredere că cetăţenii noştri vor alege bine pentru ţara noastră. Ei, de fiecare dată, au dus ţara înainte, ei au protejat-o de rele. Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniţi să ne păstrăm pacea, să ne păzim votul, să ne păzim independenţa. Hoţii vor să ne cumpere votul, hoţii vor să ne cumpere ţara, dar puterea oamenilor este infinit mai mare decât orice mârşăvie a lor. Puterea Moldovei este în fiecare dintre voi. Ieşiţi la vot cu credinţă şi cu speranţă! Capul sus, moldoveni! Doamne ajută!”, a declarat Sandu.
Rezultatele oficiale preliminare în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova au arătat o victorie a Maiei Sandu cu un avantaj clar în fața lui Alexandr Stoianoglo, diferența dintre cei doi crescând semnificativ, pe măsură ce voturile diasporei au fost numărate.
Președinta a ținut după miezul nopții un discurs în care și-a proclamat victoria, dar a transmis și un mesaj conciliant către cei care nu au votat-o, în vreme ce din Europa, liderii UE au jubilat și au salutat victoria împotriva Rusiei.
Lasă un răspuns