,

Vin banii pentru lotul 2 al Centurii Metropolitane a Clujului. A fost semnat contractul

Posted by

Vin banii pentru lotul 2 al Centurii Metropolitane a Clujului. Primarul Emil Boc și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, au semnat contractul oficial.

Vin banii pentru lotul 2 al Centurii Metropolitane
Vin banii pentru lotul 2 al Centurii Metropolitane

Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură la nivelul județului Cluj.

1.1 miliarde de euro pentru 24 de km de Centură

Am semnat unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Clujului. Ca valoare financiară, este cel mai mare proiect după metrou, iar ca impact, sunt convins că va avea un efect cel puțin la fel de semnificativ.

Suntem la București, venim de la Otopeni, dar vreau să știți, domnule ministru, că cea mai aglomerată rută de transport din România nu este, cum s-ar crede, București-Otopeni, ci Cluj-Florești, cu peste 70.000 de mașini pe zi.

Acest proiect va rezolva această problemă. Astăzi am semnat contractul pentru un proiect de 1,1 miliarde de euro, ce presupune realizarea a 24 de kilometri de drum, din care aproximativ 20 de kilometri în cadrul proiectului principal, iar restul de 6 kilometri sunt realizați de Primărie cu fonduri suplimentare.

Traseul cuprinde 5 tuneluri care vor traversa zona Făgetului. Cei care cunosc Clujul știu cât de complicate sunt aceste lucrări, motiv pentru care proiectarea și studiile aferente au durat mai mult.

Acum avem un proiect solid, temeinic și semnat. Urmează execuția. Știu că nu va fi ușor, dar am împreună încredere că se va realiza în condițiile și la standardele propuse”, a declarat Emil Boc, la finalul semnării contractului.

Guvernul a aprobat, în ședința din 9 aprilie 2025, proiectul de hotărâre privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți Centurii Metropolitane Cluj-Napoca.

Aceasta a permis desemnarea câștigătorului licitației pentru tronsonul II, pentru ca lucrările să poată începe efectiv.

Consiliul Local Cluj a aprobat, în ședința din 17 februarie 2025, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Drum Transregio Feleac TR35 – Etapa I Centura Metropolitană TR35 și Drumuri de legătură”, aprobați prin H.G. nr. 1315/2022, ulterior actualizați prin ordinele Ministerului Transporturilor din 27.07.2023 și 09.04.2024.

Valoarea totală a investiției a crescut la 9,3 miliarde lei, de la 8,6 miliarde lei estimat inițial. Această creștere este datorată scumpirii materialelor de construcție și a forței de muncă.

Câștigătorul pentru execuția tronsonului II este asocierea Dimex 2000 (lider), Hydrostoy (Bulgaria) și Integral (Muntenegru). Vor fi și alți 19 subcontractanți.

Lucrările la primul tronson al Centurii au început pe 24 mai 2024 și trebuie finalizate până la sfârșitul anului 2025. Pe străzile Moților și Calea Mănăștur vor fi amenajate benzi dedicate pentru transportul public.

Cine construiește primul tronson al Centurii Metropolitane?

Licitația pentru primul tronson a fost câștigată de SC Viarom Construct SRL în asociere cu SC Electrogrup SA, pentru suma de peste 92 milioane lei (18,4 milioane euro). Termenul de execuție este de 14 luni, plus 6 luni pentru proiectare.

Proiectul Centurii Metropolitane Cluj are o lungime de 100 km, include 35 km de piste pentru biciclete. Acest proiect-mamut este  evaluat la 1,7 miliarde euro. Vor exista 5 tuneluri (tip cut & cover și galerii forate) și 20 de noduri rutiere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *