Vine în România fiul fostului mare actor Charlie Chaplin

Posted by

Vine în România fiul fostului mare actor Charlie Chaplin. Este vorba de Michael Chaplin, care a fost invitat la un festival de film. Acesta prezintă un documentar care explorează originile rome ale lui Charlie Chaplin.

Vine în România fiul fostului mare actor Charlie Chaplin
Vine în România fiul fostului mare actor Charlie Chaplin

Fiul marelui actor Charlie Chaplin va fi prezent în România la cea de-a treia ediție a „RROMA Film Festival”, la începutul lunii septembrie.

În cadrul festivalului, va avea premiera și pelicula „Spirit Of The Tramp” („Spiritul vagabondului”), care explorează originile rome ale lui Chaplin, unul dintre cei mai influenți actori și regizori ai secolului XX

.Actorul, producătorul și scriitorul Michael J. Chaplin, fiul lui Charlie Chaplin și nepotul dramaturgului Eugene O’Neill, va fi prezent, alături de întreaga familie, între 5 și 7 septembrie, la cea de-a treia ediție a ”RROMA Film Festival” care va avea loc la Brașov și Augustin, informează organizatorii.

Acesta va lua parte la Gala de deschidere a festivalului, care va avea loc pe 5 septembrie, la Cinematograful ASTRA din Brașov. 

Michael John Chaplin va fi prezent, de asemenea, la premiera națională a filmului ”Spirit Of The Tramp” (”Spiritul vagabondului”), realizat de Carmen Chaplin, fiica sa și nepoata marelui artist.

Pelicula evocă originile rome ale lui Charlie Chaplin, oferind o perspectivă unică asupra vieții și moștenirii culturale ale lui Sir Charles Spencer Chaplin, pe numele său complet, prin ochii familiei sale. 

Fiul acestuia va fi prezent la Brașov pentru a evoca spiritul țigănesc care l-a însoțit pe tatăl său de-a lungul vieții și carierei. Filmul va fi urmat de un concert extraordinar cu muzică de inspirație gipsy.

Artistul va participa la toate evenimentele ce vor avea loc pe durata festivalului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *