Vrei să lucrezi la SRI? Instituția a anunțat că se fac angajări. Serviciul Român de Informații își avertizează viitorul angajat. Cel care va aplica nu va fi niciodată în lumina reflectoarelor, că nu va cunoaște faima și gratitudinea pentru tot ceea ce va face.
Anunțul de angajare la SRI a fost postat pe pagina de Facebook și este unul inedit de angajare.
Ce post se caută la SRI
SRI caută pentru un post de ofiţer operativ/analist:
„Nu vei fi în lumina reflectoarelor, nu vei cunoaște faima și gratitudinea. Nu te vei putea lăuda cu reușitele tale și poate că realizările nu-ți vor fi apreciate pe măsura importanței lor.
Când cortina se va trage și reflectoarele se vor stinge, te vei număra printre actorii care nu-și vor primi binemeritatele aplauze. Printre cei discreți care rămân nevăzuți și necunoscuți marelui public”, îi avertizează Serviciul Român de Informații pe cei care sunt interesați să aplice pentru post.
Totuși, a lucra în cadrul SRI aduce și satisfacții, spun cei care au postat anunțul.
„Dar, la final de zi, de an, de carieră, vei avea satisfacția că ai făcut tot ce a depins de tine pentru cei la care ții, pentru cei care nu-ți vor afla niciodată numele, pentru România”, conchide SRI în anunțul postat pe Facebook.
Lasă un răspuns