Wizzair își bate joc de sute de clujeni. I-a abandonat pe un aeroport din Germania

Posted by

Pasagerii cursei Wizzair, care trebuiau să călătorească sâmbătă seara de la Frankfurt Hann la Cluj Napoca au fost abandonați pe aeroportul german.

Surse oficiale ne-au declarat că timpul de zbor al piloților Wizzair a expirat, iar din acest motiv cursa pe relația Cluj Napoca a fost anulată.

Pe site-ul aeroportului din Hann se arată că zborul W6 03376, cu decolare la ora 20.05 a fost anulat.

Este anormal ca o companie de talia Wizzair să anuleze zborurile din motiv că piloții au efectuat prea multe ore de zbor în ziua respectivă. Programarea piloților la zbor este foarte clară, iar normarea timpului de zbor este foarte previzibilă, astfel încât oficialii Wizzair cunosc faptul când o cursă nu se mai poate onora.

Pasagerii pot primi compensații până la 600 de euro

Conform Regulamentului CE 261/2004, atunci cand zborul tau este anulat, intarziat sau ti se refuza imbarcarea, ai dreptul la o despagubire de pana la 600€ (in functie de distanta zborului), daca aeroportul de plecare/destinatie se afla pe teritoriul Uniunii Europene sau daca transportatorul este inregistrat intr-o tara membra a Uniunii Europene.

De cele mai multe ori, pasagerii fie nu isi cunosc drepturile, fie nu au suficiente cunostinte sau timp la dispozitie pentru a intocmi documentatia pentru aceste despagubiri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *