ANM a anunțat că valul polar a adus la Cluj temperaturi sub zero grade și o răcire accentuată, ninsori cu îngheț la sol și brumă, iar marți seara a nins la Cluj-Napoca.
Vremea se va răci semnificativ în Transilvania la începutul primei săptămâni, astfel că mediile maximelor vor coborâ spre 3 grade la mijlocul acesteia, iar ale minimelor spre -5 grade, apoi se va încălzi treptat, astfel că maximele vor ajunge în data de 1 aprilie la medii de 15 grade, iar minimele spre 4 grade.
O ușoară răcire se va resimți în data de 4 aprilie spre medii diurne de 12 grade, iar până la finalul intervalului de prognoză, acestea vor crește ușor spre 16 grade. Și mediile nocturne vor coborî ușor spre 2 grade în 6 aprilie, apoi nu vor mai oscila semnificativ.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în primele 2 zile ale intervalului de prognoză și între 31 martie și 4 aprilie. În restul perioadei estimate vor fi posibile precipitații slabe și pe arii restrânse.
Vremea va fi rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor încadra în general între -10 și 0 grade și se va produce brumă sau îngheț la sol.