Polițiștii clujeni au avut de lucru în perioada Crăciunului cu șoferii care s-au urcat la volan sub influența alcoolului. Majoritaea celor opriți în trafic au avut o alcoolemie extrem de mare.
Potrivit IPJ Cluj, primul caz a venit din Ajunului Crăciunului, pe 24 decembrie, în jurul orei 20.50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Secția 8 Poliție Rurală au oprit în vederea unui control un conducător auto în vârstă de 41 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Călățele, pe drumul comunal din localitatea Dealu Negru.
În urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul e cercetat acum sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Alcoolemie record la volan în Așchileu Mare
În prima zi de Crăciun, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au depistat un conducător auto în vârstă de 41 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localității Așchileu Mare, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, iar alcoolemia era de 1.23 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Tot în 25 decembrie, în jurul orei 16.20, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Huedin au interceptat în trafic un conducător auto în vârstă de 52 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza comunei Poieni, din județul Cluj, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată concentrația de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Lasă un răspuns