A fost desemnat noul consilier județean în Consiliul Județean Cluj, după decesul liberalului Călin Felezeu la finele anului 2023.
A fost desemnat noul consilier județean
Este vorba de șefa TNL Cluj, Georgiana Sima, care a depus miercuri, 31 ianuarie 2024, jurământul și a preluat noul mandat de consilier județean.
În toamna acestui an există toate mandatele consilierilor județeni, astfel că președintele tinerilor liberali clujeni va sta în funcție doar jumătate de an.

Cine este Georgiana Sima
Georgiana Sima este șefa TNL Cluj, funcție pe care o ocupă din 2022. Ea este apropiată de consilierul județean Maria Forna.
„Încep astăzi mandatul de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Cluj. Continui astfel la nivelul județului munca începută în mandatele mele anterioare de consilier local. Mă bucur să fac parte din echipa condusă de domnul Alin Tișe și să colaborez cu ceilalți colegi consilieri județeni. Cu entuziasm, îmi doresc să susțin inițiative care vor aduce beneficii pentru fiecare clujean.
Mă angajez să contribui la progresul județului Cluj cu aceeași seriozitate și dedicare pe care am oferit-o până acum. Voi promova dialogul, cooperarea și transparența în toate deciziile din cadrul consiliului, având la bază principiile solide cu care am crescut în cadrul Partidului Național Liberal.
Am început această călătorie în serviciul comunității la 23 de ani, iar de astăzi aduc experiența dobândită la nivel local în slujba județului. Le mulțumesc cetățenilor și colegilor din Câmpia Turzii pentru încredere și îi mulțumesc domnului Dorin Lojigan pentru suportul oferit de-a lungul celor două mandate”, a declarat Sima.
Georgiana Sima îi ia locul lui Călin Felezeu, care a fost un reputat specialist român în istoria otomană și a deținut funcția de decan al Facultății de Psihologie din cadrul UBB.
Felezeu a încetat din viață la vârsta de 63 de ani.
Lasă un răspuns