În cursul acestui an, Consiliul Județean Cluj anunța pompos că a achiziționat un număr de microbuze școlare Ford electrice. Afacerea microbuzelor școlare electrice a trecut prin ograda PNL.

Practic, în plină campanie electorală, CJ Cluj a predat către comunele din județ, 25 microbuze electrice destinate transportului elevilor. Valoarea contractului de furnizare a celor 25 de microbuze școlare este de 16.782.500 lei, fără TVA, adica aproximativ 800.000 de lei pentru un microbuz.
Un simplu calcul matematic arată că pentru fiecare microbuz, CJ Cluj a plătit din fondurile PNRR destinate acestui obiectiv, suma de 160.000 de euro.

De aici începe și adevărata distracție.
A ajuns să coste la Cluj cu 60 la sută mai mult
Jurnaliștii din Iași, de la ReporterIS au scris o mega anchetă de presă pe acest subiect. Dacă la Cluj, prețul a fost umflat cu 60 la sută, la Iași, prețurile au fost majorate cu 100 la sută. Mai pe românește, un microbuz a ajuns să coste peste 200.000 de euro.
„Cu larghețe, prețul de 100.000 de euro include mașina în sine (70.000 euro) + carosarea (20.000 euro) + certificări, omologări, cota de profit. Or, la Iași, un microbuz a fost vândut cu peste 202.000 euro”, scriu jurnaliștii de la ReporterIS.
Ar fi foarte important ca procurorii DNA să se trezească din somnul lor și să demareze o anchetă pe marginea acestui subiect, nu de alta, dar, la Cluj s-ar fi putut cumpăra cu 60 la sută mai multe microbuze școlare, adică vreo 37, în loc de 25.
Mai trebuie spus că în fiecare județ, prețul a fost altul, deși specificațiile era aceleași sau foarte apropiate.
Afacerea a trecut prin curtea PNL
Potrivit jurnaliștilor, licitațiile au fost adjudecate de aceeași firmă, respectiv Aveuro.
Mama patronului Vlad Papuc, este este șefa Organizației de Femei a PNL Prahova, Rodica Papuc, o apropiată a baronului Iulian Dumitrescu, anchetat pentru corupție.
Întrebat de jurnaliști cum își explică prețurile diferite de la un județ la altul Vlad Papuc a venit cu un răspuns interesant.
”Pe măsură ce s-au derulat licitațiile, costul nostru a scăzut. Și pentru că am crescut cantitățile și-atunci ne-au scăzut toate costurile de producție destul de mult. Și am amortizat omologarea și certificările. Care alea ne-au costat o tonă de bani. Noi, inițial, ne-am făcut calculul la vreo 200-300 de mașini, după aia s-au dovedit a fi mult mai multe, din fericire. Și atunci, pe măsură ce noi ne-am amortizat investiția în omologări, certificări, am putut să mergem și cu prețul mai jos”, a spus Vlad Papuc.
Lasă un răspuns