Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca va organiza alegeri pentru funcția de rector, pe 8 februarie, dar doar o singură persoană și-a anunțat intenția de a candida. Este vorba de actualul rector, Daniel David, care vrea al doilea mandat.
Prof. dr. univ. Daniel David este singurul canditat pentru funcția de rector al celei mai mari universități din țară din perspectiva numărului de studenți. Depunerea candidaturilor, care s-a făcut exclusiv online, a avut ca termen limită data de 9 ianuarie 2024.
Alegerile pentru funcția de rector vor avea loc în data de 8 februarie, între orele 9.00 și 17.00.
Daniel David a fost ales în 2020 rector al UBB Cluj, candidând cu programul „ProUBB+”.
David candidează pentru 5 ani în fruntea UBB, cu programul „UBB Q-Optimum”, prin care va continua și dezvolta ceea ce și-a propus în primul mandat.
„Pentru mine este o onoare să-mi depun candidatura pentru un al doilea mandat ca rector al universității noastre (2024-2029).
În cazul realegerii mele în această funcție, aș rămâne al 107-lea rector din istoria seculară a acestei universități de referință națională și internațională…
Doresc să vă spun că, indiferent de rezultat, a fost deja o mare onoare să servesc comunitatea noastră academică în calitate de rector în mandatul 2020-2024 și să vă mulțumesc pentru suport și colaborare în această perioadă complicată, marcată de pandemie în prima jumătate, iar ulterior de războiul din Ucraina”, a transmis prof. Daniel David.
Lasă un răspuns