Inspectoratul Școlar Județean Cluj va organiza o nouă etapă a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct în mai multe unități de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj.
Astfel, în perioada ianuarie – martie 2022, IȘJ Cluj va demara concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Cluj, care au rămas vacante, ca umare a concursului organizat în perioada septembrie-decembrie 2021.
Cine poate participa la concurs
Vor putea participa la concurs în această etapă doar cadrele didactice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:
- Sunt absolvenți ai învățământului superior cu diplomă de licență sau atestat de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3), din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Sunt titulari în învățământul preuniversitar, având încheiat contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
- Au o vechime în învățământul preuniversitar de minimum 5 ani;
- Au calificativul „Foarte bine” acordat în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori în funcții de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice Ministerului Educației;
- Nu au fost sancționate disciplinar în ultimii 2 ani școlari încheiați lucrați efectiv la catedră în funcții didactice sau în funcții de conducere din unități de învățământ/inspectorate școlare/casele corpului didactic/Palatul Național al Copiilor/Ministerul Educației ori de îndrumare și control din inspectorate școlare/funcții de specialitate specifice în Ministerul Educației sau a intervenit radierea de drept a sancțiunii, potrivit art. 248 alin. (3), din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Nu au fost lipsite de dreptul de a ocupa o funcție de conducere în învătământ prin hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală și nici nu au fost sancționate disciplinar, conform art. 280 alin. (2) litera (d), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, printr-o decizie de sancționare disciplinară, rămasă definitivă și în vigoare, cu suspendarea dreptului de a se înscrie la un concurs pentru ocuparea unei funcții de conducere;
- Sunt apte din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, conform prevederilor art. 234 alin. (1), din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare;
- Nu au avut statutul de „lucrător al Securității” sau „colaborator al Securității”.
Înscrierea la concurs se realizează în platforma informatică, disponibilă la adresa: https://concursdirectori.edu.ro, în perioada 19-25 ianuarie 2022, conform prevederilor O.M.E. nr.3026/13.01.2022.
Dosarele de înscriere vor fi elaborate cu respectarea strictă a prevederilor art. 8 alin. (1) și alin. (2) din Metodologia aprobată prin O.M.E. nr. 4597/06.08.2021, respectiv O.M.E. 5195/03.09.2021.
Lasă un răspuns