Boc elogiază guvernul PSD-PNL, dar a explodat când a fost întrebat dacă ar accepta să fie candidatul comun al coaliției la primărie: „Ne place sau nu, această coaliție livrează”

Posted by

Primarul Emil Boc a explodat joi, 28 decembrie, în cadrul unei conferințe de presă când a fost întrebat de către o jurnalistă dacă va accepta să fie candidatul comun al coaliției PNL-PSD la primărie. Acesta a susținut că nu vrea să audă de aa ceva și nu este posibilă o asemenea mișcare politică la alegerile locale de anul viitor. 

„Exclus, nu există așa ceva în gândurile mele și nici nu poate să existe”, a declarat, tranșant, edilul, la întrebarea dacă ar accepta să fie candidatul comun al PSD-PNL la Primăria Cluj-Napoca.

Apoi, primarul Boc a elogiat coaliția PSD-PNL, susținând că această a livrat României și Clujului, chiar dacă ne place sau nu.

„Deocamdată această alianță există pe perioada mandatului, care este până în decembrie. Europarlamentarele reprezintă un moment fundamental în viața României și a Europei, dar nu are nicio legătură cu această coaliție, care livrează. Ne place, nu ne place, această coaliție livrează. Iar pentru Cluj v-am dat numai câteva exemple, 200 de milioane de euro aprobați de Guvern pentru exproprieri la centură, 56 de milioane de euro exproprieri pentru metrou, 2 miliarde de euro pentru metrou, în jur de 3 miliarde de euro pentru Centura Metropolitană sau 600 de milioane de euro pentru Spitalul Regional de Urgență. Nu poți să spui că nu livrează. Acuma că avem o preferință politică sau alta, dar când livrează, livrează. Iar pentru acest lucru sunt obligat să spun și să arăt”, a declarat Boc.

Întrebat cum comentează faptul că tot mai multe voci susțin că municipiul Cluj-Napoca este un oraș scump, primarul Emil Boc a evitat să ofere un răspuns ferm pe această temă.

„Este un oraș așa cum este Cluj-Napoca în anul 2023, început de 2024, cu lucruri bune, cu lucruri care nu sunt la fel de bune. Dar un oraș care oamenii vin, locuiesc și își întemeiază familii. Asta (n. r. scumpirile) este o chestiune subiectivă a fiecăruia. Eu pot să vă spun că aici în oraș au venit 10.000 de copii în 10 ani, asta înseamnă familii care și-au întemeiat viața la Cluj. Ele vă dau răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Asta înseamnă că acest oraș atrage și nu îi face pe oameni să plece”, a declarat Boc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *