Judecătoria Cluj Napoca a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile, pe numele unui clujean. A încalcat ordinul de protecție.
Bărbatul este acuzat că încălcat prevederile unui ordin de protecție emis în luna noiembrie 2023. Măsura a fost cerută de fosta soție care a fost victima mai multor agresiuni. În plus, cei doi copii ai familiei au fost traumatizați și au avut de suferit.

Sâmbătă seara, Bocretaș Teodor Florin a încălcat prevederile ordinului de protecție, și a mers acasă la fosta soție.
Polițiștii susțin că femeia a sunat la 112 și a anunțat că fostul soț a intrat cu forța în casă. Apoi, a bătut-o în fața copiilor și a proferat amenințări.
Prins și arestat
La scurt timp, o patrulă de la Secția 7 de Poliție, din cadrul Poliției municipiului Cluj Napoca, a fost trimisă spre locul indicat.
Bocretaș a apucat să fugă dar a fost prins rapid de oamenii legi. A fost dus la audieri unde a dat declarații și a precizat că a vrut să îi ceară socoteală fostei soții pentru că a apelat la autorități.
În plus, Bocretaș a mai precizat că i-a fost dor de copii dar nu a putut spune de ce a fost violent și și-a amenințat familia.
Arestat pentru 30 de zile. A încalcat ordinul de protecție
Pe numele lui Bocretaș, un judecător de drepturi și libertăți de la Judecătoria Cluj Napoca a emis un mandat de arestare.
”Dispune arestarea preventivă pe o durată de 30 zile. Din data de 27 ianuarie 2024 până în data de 25 februarie 2024, inclusiv, a inculpatului Bocretaș Teodor. Sub acuzaţia de săvârșire a infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, se arată în mandatul de arestare.
Bocretaș s-a ales și cu o nouă acuzație de violență în familie. În acest caz, Bocretaș riscă doi ani și șase luni de închisoare. De asemenea, bărbatul poate fi condamnat și pentru nerespectarea ordinului de protecție, cu până la cinci ani de închisoare.
Lasă un răspuns