,

Caz grav la căminul de bătrâni de la Luna de Jos. Polițiștii investighează o sinucidere … ciudată

Posted by

La data de 18 octombrie a.c, în jurul orei 02.40, polițiștii din cadrul Secției 7 Gherla, la câminul de bătrâni de la Luna de Jos, care aparține de DGASPC Cluj. Oamenii legii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la decesul unui bărbat, într-un centru de îngrijire și asistență din comuna Dăbâca.

La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, echipajul medical pronunțând, din nefericire, decesul acestuia.

A fost identificată persoana în cauză ca fiind un bărbat de 91 de ani, din comuna Dăbâca.

Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că bărbatul ar fi decedat prin spânzurare, pe corpul acestuia nefiind evidențiate alte urme vizibile de violență.

Trupul neînsuflețit a foat transportat la Institutul de Medicina Legală Cluj în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul. Polițiștii susțin că este cam suspect cum un bătrân de 91 de ani s-a putut sinucide, fiind foarte rare astfel de cazuri. ”Ancheta va stabili ce s-a întâmplat la Luna de Jos”.

Modernizat de Consiliul Județean Cluj

Consiliul Județean Cluj va reabilita conacul care găzduiește Centrul de zi pentru vârstnici din Luna de Jos. A fost emis certificatul de urbanism necesar în vederea autorizării lucrărilor de modernizare a corpului de clădire cu destinația Centru de zi amplasat în satul Luna de Jos din comuna Dăbâca.

„Scopul investițiilor pe care le vom derula este de a îmbunătăți atât condițiile de găzduire, recuperare și asistență medicală oferite acestor seniori cât și de a asigura un climat optim pentru realizarea de către personalul angajat a activităților specifice” a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *