,

Cazarma jandarmilor din Cluj inaugurata de ministrul Bode este plina de igrasie. Cât au costat lucrările

Posted by

De fapt, noul sediu a fost o cazarmă a soldaților din fostul imperiu austro-ungar, construită la 1885, și modernizată în uiltimii șase ani. Valoarea lucrărilor de modernizare au costat 15 milioane de lei, adică peste trei milioane de euro.

Prezent la ceremonia de inaugurare a sediului modernizat a Jandarmeriei, Lucian Bode nu a scăpat prilejul de a se lăuda cu eforturile pe care le face pentru modernizarea clădirilor în care funcționează Jandarmeria Română.

„Vreau să privim finalizarea acestui proiect într-un context mai larg, cel al procesului de modernizare din cadrul MAI. În urmă cu mai puţin de o lună, Unitatea specială 72 de jandarmi de la Cernavodă se muta într-un sediu nou. Investiţia de la Cluj, susţinută din fonduri bugetare, a fost demarată în anul 2015, valoarea iniţială fiind de 17,3 milioane de lei. Valoarea finală, după efectuarea recepţiei, este de 15,1 milioane de lei. Aşadar, am reuşit să facem o economie de 2,2 milioane de lei”, a spus Lucian Bode.
Igrasia la loc de cinste

Deși vorbim de o clădire modernizată, care ar trebui să corespundă din punct de vedere al normelor în construcție, pe pereți se pot vedea pete mari de igrasie, scrie evz.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *