Prezent la Parlamentul European, președintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda a făcut o declarație care poate induce panică
”Ne va paște o criză alimentară severă dacă nu luați măsurile necesare! Astăzi, în cadrul Comisiei AGRI a avut loc un schimb de opinii cu Comisia privind perturbarea comerțului cu cartofi de sămânță între UE și Regatul Unit. De la 1 ianuarie 2021, cartofii de sămânță din Regatul Unit nu mai sunt importați către Uniunea Europeană. Motivul este că Regatul Unit nu este obligat să aplice măsurile de protecție a plantelor din Uniunea Europeană și astfel de la 1 iulie, la jumătate de an după Brexit, a renunțat la importul de cartofi de sămânță din UE în Regatul Unit”, a spus Daniel Buda, care este și șeful PNL Cluj.
Au existat perturbări ale comerțului și astfel s-a ajuns la o destabilizare a industriei cartofilor de sămânță pe piața Uniunii Europene.
”În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Regională am atras atenția asupra unei potențiale crize alimentare prin care vom trece dacă nu se vor lua măsuri imediate din partea Comisiei în ceea ce privește producția și comerțul cartofilor de sămânță în UE. Am cerut să se ia în serios situația din Ucraina și din acest punct de vedere, pentru că acolo există posibilitatea de a se lucra pământul, temperatura este una benefică, însă situația devine tot mai îngrijorătoare”, a mai spus europarlamentarul PNL, Daniel Buda.
Lasă un răspuns