Poliția Română vă solicită sprijinul pentru depistarea unei femei care a furat o mică avere dintr-un bancomat din Târgu Mureș. Dacă o recunoașteți sunați la 112.
În urmă cu aproximativ o lună, persoana căutată a găsit o sumă mare de bani în fanta unui ATM din Târgu-Mureș, şi i-a furat fără nicio urmă de regret. Chiar dacă ştia că eîn zonă sunt mai multe camere de supraveghere, tânăra a luat banii şi a plecat.
La Poliția Târgu Mureș a fost întocmit un dosar penal pentru însușirea bunului găsit, dar femeia nu a fost depistată până în prezent.
Eroarea bancomatului
Potrivit oamenilor legii, în data de 8 august a.c., un bărbat s-a deplasat la sucursala unei bănci din Târgu-Mureș pentru a depune într-un cont bancar 21.800 de lei.
Polițiștii mai spun că după ce banii au fost depuși, bancomatul a avut o eroare de soft și a scos suma de bani depusă, care a rămas blocată în fantă.
După cel care a depus banii a plecat, la scurt timp prin zonă a trecut femeia care este acum căutată, și a luat banii.
Lasă un răspuns