La finalul lunii noiembrie 2023, clujeanul Radu Hanga a fost reales președinte al Bursei de Valori București, cea mai important instituție de profil din România.
Hanga a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al BVB, funcție care îl poziționează în funcția de președinte al instituției. Mandatul este de patru ani, BVB fiind pe trend crescător, în timpul primului mandat de președinte al lui Hanga.
Radu Hanga are 52 de ani, cariera lui fiind legată de Banca Transilvania. De asemenea, printre obiectivele lui Hanga, sunt promovarea pieţei de capital din România pe plan local şi în străinătate.
Hanga a primit 93,5% din voturile exprimate în AGA. Cvorumul a fost 83,3%, la ședință participând investitori din retail, fonduri de pensii private de la Pilonul II, societăţi de investiţii financiare (fostele SIF-uri, în prezent fondurile alternative de investiţii), case de brokeraj.
„Aş vrea să mulţumesc colegilor pentru această experienţă din ultimii patru ani. Cu plusuri şi minusuri. Avem treabă de făcut”, a spus Radu Hanga.
Cine este Radu Hanga
Născut la Câmpia Turzii, Radu Hanga este unul dintre pionii importanți din angrenajul economic al Băncii Transilvania, cea mai mare din România, la ora actuală.
În perioda 2013-2017, el a fost membru în Consiliul de Administrație al celor de la Boromir, dar și director executiv pentru strategie, la Banca Transilvania.
În cv-ul lui Radu Hanga mai apar și alte funcții importante precum președinte al Consiliului de Administrație al BT Direct IFN sau membru în Consiliul de Administrație ak BT Operațional Leasing.
Lasă un răspuns