Lucrările de modernizare a zonei din Piața 14 iulie – Garibaldi – strada Sigismund Toduță din cartierul Grigorescu pare că durează de o veșnicie. Proiectul se apropie de final, iar termenul de finalizare ar fi 30 noiembrie 2025, deși trebuia finalizat în aprilie 2025. Însă, nici acest ultim termen nu este unul garantat, dat fiind alte proiecte întârziate cu care ne-a obișnuit administrația locală în ultimii ani.

Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat triumfător, într-un video pe Facebook, că lucrările ar fi „finalizate în proporție de 98%” pe strada Sigismund Toduță. Astfel, zona va fi, în curând, „sigură, modernă și prietenoasă pentru locuitori”.
Modernizare cu viteza melcului
Mulți dintre locuitorii din zonă privesc cu scepticism acest termen de finalizare, mai ales după experiențele altor șantiere din oraș, unde „finalizarea aproape integrală” a însemnat luni de întârziere și străzi redeschise doar parțial. Lucrările trebuiau finalizate în luna aprilie 2025, anunțase în luna februarie același Dan Tarcea.
Pe teren, realitatea contrazice postările de PR frumos scrise: trotuare încă sparte, carosabil cu segmente temporar închise și praf omniprezent. Șoferii se plâng de restricții și deviații constante, pietonii de lipsa de siguranță, iar bicicliștii — cei care ar trebui să beneficieze de noile piste anunțate de Tarcea — sustin că „modernizarea” e deocamdată doar un concept frumos pe hârtie.
Proiectul promite refacerea tuturor componentelor infrastructurii, de la rețele subterane la iluminat public și zone de relaxare. Însă, cum se întâmplă adesea în Cluj-Napoca, transparența privind costurile, termenele exacte și calitatea lucrărilor rămâne o necunoscută.
Un oraș în care modernizarea nu se mai termină
Clujul continuă să fie prezentat drept un „oraș smart”, dar prea des pare captiv în propria rețea de șantiere interminabile. Fiecare stradă „modernizată” pare să deschidă alte lucrări, alte blocaje și alte promisiuni despre „viitorul urban european”.
Până la 30 noiembrie 2025, locuitorii din Grigorescu pot doar să spere că termenul nu va fi amânat din nou și că, de data aceasta, modernizarea nu va rămâne un simplu slogan electoral, ci o realitate care chiar se vede — și se simte.
Lucrările au început în decembrie 2024 și sunt finalizate la final de noiembrie 2025. Așadar, un an întreg pentru o stradă de câțiva metri.








Lasă un răspuns