Clujul va avea un Centru de Recuperare pentru persoane cu adicții. Primăria Cluj-Napoca va oferi un teren de aproximativ 10.000 mp, în valoare de 3 milioane de lei, pentru realizarea viitorului Centru rezidențial de recuperare pentru persoanele cu adicții.

Decizia urmează să fie votată în ședința de Consiliul Local din 17 ianuarie 2025.
Unde se va afla noul centru pentru adicții
Beneficiarul dreptului de administrare va fi Direcția de asistență socială și medicală Cluj. Instituția va realiza lucrările de investiții și va gestiona proiectul.
Terenul se află în Cluj-Napoca, zona Valea Gârbăului. Construcția va avea 4 corpuri de clădire, cu înălțime maximă P+2. Va exista un centru pentru copii, un centru pentru adulți, o sală de sport și un garaj suprateran cu 10 locuri.
Construirea unor facilități pentru persoanele cu adicții este de o maximă importanță ținând cont de numărul în creștere de clujeni (de la vârste tot mai tinere) care cad pradă acestor fenomene și care au nevoie de asistență specializată pentru a se recupera.
La Cluj se mai anunță două astfel de inițiative. Mai exact, un centru în Sălicea, in 2027, realizat de către Organizația Teen Challange Romania. Iar un al doilea a fost anunțat de către organizația Narconon Sud Europa.
Lasă un răspuns