Daniel David este împotriva interzicerii TikTok. „Tehnologia este aici, să o controlăm în sens bun”

Posted by

Daniel David este împotriva interzicerii TikTok.  Ministrul Educaţiei a declarat, sâmbătă, că interzicerea reţelelor de socializare ar fi „o greşeală”. Acesta a adăugat că este nevoie ca aceste platforme să fie folosite în avantajul tinerilor.

Daniel David este împotriva interzicerii TikTok
Daniel David este împotriva interzicerii TikTok

„Eu totdeauna am atitudinea asta ca psiholog, ştiu ce periculos este să interzici lucruri. Pentru că dacă interzici comportamente, ele tind să reapară cu intensitate mai mare, cu frecvenţă mai mare, cu durată mai mare. (…) Hai să controlăm în sens bun ceea ce se întâmplă. tehnologia, inclusiv TikTok-ul.

Am spus în diverse situaţii, TikTok-ul nu este bun sau rău în sine, el devine bun sau rău în funcţie de cum îl folosim. Haide să-l folosim bine! Îl folosim bine înseamnă a duce acolo şi conţinuturi educaţionale, a duce şi ştiinţă, a duce şi cultură”, a transmis Daniel David la Prima TV, potrivit mediafax.

Parteneriat TikTok – Ministerul Educației

David a mai precizat că, dacă un copil nu este conectat cu tehnologia şi cu ecranul, pierde avantaje competitive. „Studiile arată că undeva între două, patru ore pe zi, este o expunere rezonabilă”, a spus ministrul.

„Săptămâna trecută am avut o întâlnire cu cei de la TikTok România şi lucrăm la un parteneriat. Acum gândim o listă de creatori de conţinut, pe zona asta STEM, science, technology, engineering and mathematics, adică ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică astfel încât să începem să ducem pe TikTok şi astfel de lucruri într-o manieră atractivă”, a mai declarat David.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *