Doliu în familia „U” Cluj. A murit un om dedicat „Șepcilor roșii”, care a făcut parte din staff-ul clubului din postura de organizator de competiții. Este vorba de Ioan Baciu, care a încet din viață.

Acesta a organizat competițiile Universității Cluj atât la prima echipă, cât și la grupele de copii și juniori.
Când va avea loc înmormântarea?
„Astăzi, familia ”U” își ia rămas bun de la Ioan Baciu, fost membru al staff-ului Universității Cluj din postura de organizator de competiții atât la prima echipă, cât și la grupele de juniori. Înmormântarea va avea loc astăzi, de la ora 13:00, la Cimitirul „Valea Chintăului”.
Suntem alături de familia îndurerată și transmitem sincere condoleanțe în aceste clipe grele.
Drum lin spre îngeri, Bacione!”, a anuntat clubul.
Cei care l-au cunoscut pe Ioan Baciu vorbesc despre el ca despre un om cald și calm, atașat de club. El a fost un om foarte correct și mereu disponibil. Într-o lume mereu grăbită și tensionată, Bacione reprezenta echilibrul de care avea nevoie vestiarul și tot clubul.
Lasă un răspuns