Ora de religie este facultativă, și nici un elev nu poate fi obligat să urmeze acest curs, dacă nu vrea. Elevii nu sunt obligați să participe la ora de religie.

În acest sens, fiecare părinte poate da o declarație la secretariatul școlii, prin care refuză ca minorii să participe la ore.
Deși multă lume susține că orele de religie sunt locul unde copiii înavață despre creștinism, există și zeci de excemple contrare. De exemplu, profesorii sunt de multe ori preoți, sau soțiilor acestora. De multe ori, pregătirea didactică lasă de dorit, iar cei care resimt acest lucru sunt chiar elevii.
”Toată lumea ridică o sprânceană când află că fiica noastră care termină clasa I nu a fost la nicio oră de religie (semnăm anual o cerere către școală să nu facă această oră, deși e un opțional și normal ar fi să se înscrie cei care vor)”, a scris Ana.
Școlile incapabile să găsească soluții concrete
Doar că pentru copiii care nu urmează ora de religie, școlile nu au nicio soluție concretă și pragmatică.
Un părinte care a semnat o cerere prin care nu dorește ca fiul să să urmeze orele de religie, a povestit un alt caz extrem. Elevii care nu urmează aceste ore sunt scoși din clase și ținuți pe holurile școlilor.
”În școala generală, l-am scos pe fiul meu de la orele de religie, iar școala a dispus ca, pe durata orelor la care am cerut să nu participe, copilul meu să iasă din clasă și să stea pe hol, în picioare, întreaga oră, în timp ce persoanele de la curățenie dădeau cu mopul și-l mutau de colo-colo, fiindcă au zis că nu au nicio altă soluție ca să-mi rezolve problema. E o poveste lungă și tristă, cu multe etape pe care n-am reușit să le pun în scris niciodată”, a scris Alice.
Femeia a mai spus că la final, a fost de acord ca fiul ei să urmeze cursul de religie, doar pentru ca acesta să nu mai stea de unul singur, timp de o oră pe holurile școlii.
”Spun doar finalul, până la urmă, după ce m-am zbătut o vreme, eu am clacat și am cedat, „m-a învins sistemul”, și l-am lăsat pe fiul meu la orele de religie, unde nu a fost chiar așa de rău, dar nici așa cum a fost în experiența pe care am trăit-o n-ar fi trebuit să fie”, a mai scris Alice.
Lasă un răspuns