Un asistent medical din Focșani a murit chiar de ziua lui, medicii vorbind de fenomenul morții suspecte.
Potrivit Jurnal de Vrancea, bărbatul era divorţat şi era extrem de apreciat în meseria sa.
Vreme de mulți ani de zile a lucrat la computerul tomograf din Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani.
Avea o pregătire profesională ireproșabilă și era apreciat pentru munca sa de toți colegii din cadrul unității medicale. În ultima perioadă asistentul medical și-a desfășurat activitatea în Secția de Terapie Intensivă a spitalului din Focșani.
A murit de ziua lui
Colegii lui George sunt șocați de faptul că asistentul medical a murit subit, fără să fie cunoscut cu antecedente medicale.
“O inima bună a încetat să mai bată, un suflet mare s-a ridicat la cer, lăsând în urmă a o nemărginită durere și un gol imens. Drum lin către Ceruri, dragul nostru coleg asistent medical George Lăcustă. Suntem înmărmuriți de durere”, scrie un coleg.
”Ai plecat atât de devreme… Dumnezeu să te odihnească în pace! Vei rămâne mereu colegul nostru și te vom purta în suflet pe vecie!”, este mesajul transmis de Ordinul Asistenților Medical, Filiala Vrancea.
„Dumnezeu să te ierte George!Ai fost și vei rămâne în sufletul meu toată viața un om minunat cu suflet mare!”, scrie un alt coleg.
Lasă un răspuns