Diferența dintre Cluj Napoca și Oradea, este că în primul caz se vorbește mult despre nimic, în timp ce al doilea, municipalitatea chiar face.
Un exemplu este cel al traficului rutier. La Oradea, Primăria a demarat în regim de maximă viteză construcția unor pasaje rutiere subterane pentru a decongestiona traficul rutier, din zona Pieței Cetății.

Lucrările sunt executate de firma Erbașu, și sunt aproape de finalizare.
”Pas cu pas, ne apropiem de momentul în care lucrările de infrastructură la nivelul pasajelor subterane din Piața Emanuil Gojdu din Oradea vor fi încheiate. Am finalizat realizarea liniei de tramvai, astfel încât să se poată relua în cele mai bune condiții circulația în zonă, iar în prezent continuăm execuția lucrărilor la nivelul pasajului central, urmând a începe în perioada următoare și amenajarea zonelor adiacente”, au anunțat cei de la firma de construcții.
La Cluj, Piața Mărăști este un adevărat calvar
În Cluj Napoca, o zonă unde s-ar preta cu adevărat construcția unui pasaj rutier subteran este Piața Mărăști.
Aici, în fiecare dimineața se creează ambuteiaje de mari proporții, fără ca autoritățile sau municipalitatea să ia măsuri pentru decongestionarea traficului rutier.
De altfel, primarul Emil Boc a promis de mai multe ori că va crea un pasaj, dar de fiecare dată, intențiile au rămas doar la fază de declarații.
În stilul caracteristic, Emil Boc vorbea despre un oraș prietenos cu locuitorii săi, despre un plan de mobilitate urbană de mari proporții. De mai bine de doi ani, nu s-a mai auzit nimic despre acest proiect anunțat de edil, în 2021.
„Astăzi, în cadrul CIIC – Centrul de Inovare și Imaginație Civică, a fost prezentat conceptul de reamenajare a zonei Piața Mărăști și a străzilor adiacente. Proiectul presupune transformarea zonei existente într-una mult mai dinamică și mai prietenoasă cu locuitorii prin reabilitarea, extinderea și modernizarea rețelei de spații publice și a sistemului de mobilitate”, a anunţat Emil Boc, declara Boc, în cursul anului 2021.
Lasă un răspuns