Informație de interes pentru șoferii clujeni. Începând de marți, 22 aprilie 2025, traficul rutier pe direcția Florești – Cluj-Napoca va fi deviat în zona șantierului viitorului Spital Regional de Urgență. Această deviere este necesară ca urmare a lucrărilor pentru construirea pasajului rutier.

Primăria Cluj-Napoca a anunțat că, pe o distanță de aproximativ 200 de metri, circulația va fi deviată ușor. Nu se va reduce numărul de benzi.
Traficul se va desfășura în continuare pe patru benzi, câte două pe fiecare sens de mers. Dar pe segmentul deviat se va institui o restricție de viteză de 30 km/h, pentru siguranța participanților la trafic și a personalului din șantier.
Instituirea restricțiilor de circulație reprezintă o necesitate pentru desfășurarea lucrărilor de fundații speciale, în prima etapă, care presupun executarea de piloți forați în amplasamentul actual al DN1.

Pasajul rutier aflat în execuție va avea două deschideri de aproximativ 58 de metri. Acest nou pasaj va permite traversarea intersecției DN1 cu accesul spre Spitalul Regional de Urgență, asigurând astfel circulația continuă peste viitorul sens giratoriu.
Pe măsură ce lucrările avansează, vor fi impuse noi restricții pe alte sectoare ale tronsonului I. Clujenii vor fi informați din timp privind viitoarele modificări, a anunțat municipalitatea.
Lasă un răspuns