Îngerul păzitor al copiilor sărmani tace și face. Una dintre cele mai sufletiste și inimoase clujence, Rocsana Contraș, a încălțat un număr de 53 de copii din zonele defavorizate.

Alături de mai mulți voluntari care s-au implicat în campania sa, Rocsana Contraș a mers la fiecare copil în parte și le-a oferit câte o pereche de încălțări noi-nouțe. Iar micuții îngeri i-au răsplătit pe voluntari cu zâmbete până la urechi, iar fericirea le-a revenit pe chipuri.
Mesajul de suflet al Rocsanei Contraș
„Într-o lume în care rețelele se umplu de zgomot – opulență, distracții fără noimă, idei care trec repede și nu lasă urme – există un alt fel de zgomot. E rar, dar profund. E zgomotul binelui.
Campania „Pentru copiii în șlapi” nu e despre cifre sau aplauze. E despre frigul dintr-o cameră fără sobă. Despre copiii care în loc de papuci au cizme prea mari sau adidași rupți primiți de la cine s-a îndurat. Despre bunici care nu mai știu cum să împartă puținul la prea mult. Despre noroiul de ieri care pentru noi a fost o provocare, dar pentru unii copii e rutina zilnică.
De aceea nu vrem să stăm în liniște. Liniștea e locul unde s-a ascuns nevoia. Noi vrem să facem zgomot – un zgomot curat, onest, care cheamă oamenii la bine.
Fiecare gheată îmblănită pusă pe picioarele unui copil e o victorie tăcută. Dar ca ea să se întâmple, e nevoie de oameni care nu trec nepăsători. Fiecare om în plus înseamnă două picioare care ajung la școală și nu mai sunt ude sau înghețate.
Facem acest zgomot nu pentru laudă, ci pentru a trezi. Ca binele să nu mai fie doar o faptă făcută pe ascuns, ci o mișcare vizibilă, puternică și neînfricată. O rețea a demnității.
Până la sfârșitul lunii, încă strângem ghete. Din Maramureș până în Belgia și Norvegia, din orașe și sate, inimile se adună. Haideți să le facem auzite.
Pentru un copil ce nu mai rabdă frig.
Mulțumim voluntarilor de ieri
Rocsana Serioja, Ruscovan Raisa, Stefana Muresan, Alexandra Elena Silaghi, Cristina Cozma, Gabriel A Nagy, Cristina Anca, Lacramioara Moldovan Batinas”, a scris Contras, pe Facebook.







Lasă un răspuns