Părinții celor aproape 70 de copii care sunt înscriși la Creșa din Câmpenești susțin că au fost informați că începând cu 1 aprilie 2022, trebuie să achite o sumă uriașă pentru fiecare copil.
Taxa de masă a ajuns la 21.8 lei/zi, ceea ce face ca în fiecare lună, un părinte trebuie să achite suma de 480 de lei. Pentru a vă face un calcul, trebuie spus că la Cantina Primăriei Cluj Napoca, un meniu pentru abonați este 15 lei/zi.
La această situație s-a ajuns după ce Primăria Apahida a renunțat la creșa din Câmpenești și a predat-o către Inspectoratul Școlar Cluj.
”Nimeni nu stă de vorbă cu noi”
Unul dintre părinții copiilor de la Câmpenești ne-a informat că situația este explozivă și că oamenii vor să blocheze drumul național pentru că nimeni nu stă de vorbă cu ei.
„Vom bloca drumul național. Vom face proteste ca să ne bage și pe noi în seamă cineva dintre factorii de decizie. Să vedem dacă vor veni cu jandarmii să ne bată? Ne vom duce cu copilașii în brațe. Eu primesc un salar net de 2.600 de lei, din care trebuie acum să las la creșă 500 de lei. Până acum plăteam în jur de cinci lei/zi, acum dintr-o dată 500 de lei, adică de vreo cinci ori mai mult”, ne spune o mămică care este profund nemulțumită de situație.
Pana la 1 martie 2022, contractul pentru școlarizarea preșcolarului era făcut de printe cu Primăria Apahida. Meniul era subvenționat de către această instituție.
Între timp, Inspectoratul Școlar Cluj a preluat contractul, iar Primăria Apahida nu mai este parte din contract. Așa a dispărut și subvenția.
„După preluare, meniul era de 17 lei, iar acum 21,8 lei. Educatoarele ne-au informat cu privire la noile prețuri. Urmează o discuție cu directorul școlii. Nu ni se pare normal să fim puși în fața faptului împlinit. Am discutat cu primarul Fati. Noi am sunat să îl întrebăm ce se întâmplă. A zis că nu știe că el a predat și că va verifica situația și că și-a notat”, ne-a comunicat alt părinte.
Părinții l-au invitat pe primarul din Apahida, Grigore Fati pentru a participat la o discuție alături de conducerea școlii, pentru a se găsi o soluție dar a refuzat politicos, pe motiv că are alt program.
USR Apahida: ”Nu le putem întoarce spatele acestor oameni”
Maria Rodilă de la USR Apahida ne-a declarat că se va implica în această situație care se referă la copii.
„Voi cere Consiliului Local Apahida să se implice și să voteze pentru acordarea unei subvenții. Până la urmă este vorba despre locuitorii acestei comune pe care trebuie să îi ajutăm și să nu le întoarcem spatele. Voi sta de vorbă cu toți cei implicați”, ne-a precizat președintele USR Apahida, Maria Rodilă, care este și consilier local.
Foaia Transilvană l-a contactat și pe primarul comunei Apahida, Grigore Fati, dar acesta nu a răspuns mesajelor noastre.
Directorul Școlii ”Ștefan Pascu” din Apahida, profesorul Ioan Ivașcu ne-a declarat că Inspectoratul Școlar Cluj nu poate subvenționa masa preșcolarilor deoarece legea care permitea acest lucru a fost abrogată.
Lasă un răspuns