Anchetatorii de la DIICOT Cluj au reușit să îi prindă în flagrant delict pe doi tineri, de 22 și 25 de ani, care sunt acum anchetați pentru trafic de droguri de mare risc. La Cluj, drogurile sunt trimise cu firmele de curierat.

Din probele administrate a rezultat că, în cursul lunii mai 2025, persoana de 25 de ani ar fi procurat din Spania aproximativ 10 kilograme de canabis, pe care le-ar fi introdus în țară prin intermediul unei firme de curierat internațional.
În seara de 14 mai 2025, în municipiul Câmpia Turzii, persoana de 22 de ani a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce ar fi ridicat, de la un punct de livrare al societății de transport, două colete în care s-ar fi aflat ascuns drogul de risc destinat comercializării.
De asemenea, în aceeași zonă, a fost prinsă în flagrant delict și cea de-a doua persoană cercetată în cauză, în timp ce ar fi supravegheat preluarea substanțelor interzise.
Au fost arestați preventiv
În cursul zilei de joi, Tribunalul Cluj a pus în discuția solicitarea procurorilor DIICOT, de emitere a mandatelor de arestare.
Astfel, cele două persoane, Dicu Voinea Kristian și Klamer Florin Claudiu au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Decizia judecătorilor nu este definitivă, aceasta putând fi atacată la Curtea de Apel Cluj.
Lasă un răspuns