Liderul PNL „30 de zile” a făcut marele anunț despre alegerile prezidențiale. Prim-vicepreședinte PNL, Rareș Bogdan, cel supranumit și „30 de zile”, a făcut marele anunț în privința candidatului liberalilor la alegerile prezidențiale.

Bogdan a afirmat că în 22 decembrie se va vorbi de un preşedinte de dreapta la Palatul Cotroceni şi că acesta este preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, conform news.ro.
„Noi vom avea candidat la prezidenţiale, vom avea candidaţi pe toate poziţiile şi eu cred că avem argumente suficiente pentru a duce acei candidaţi în finală şi spre câştigarea lor. În 22 decembrie, vă asigur că vom vorbi de un preşedinte, la Cotroceni, de dreapta. Preşedintele Partiului Naţional Liberal”, a declarat Rareş Bogdan, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Piteşti.
Rareș „30 de zile” Bogdan îl vrea pe Ciucă la Cotroceni
Eurodeputatul „30 de zile” susține că Nicolae Ciucă este cel mai potrivit pentru a obţine funcţia de preşedinte al României.
„Am văzut multe sondaje de opinie, am văzut multe fotografii ale momentului. Haideţi să aşteptăm momentul candidaturii. Haideţi să ne uităm puţin la chestiunea regională, să ne uităm puţin la chestiunile legate de securitatea regională.
Să ne uităm puţin la profilul preşedintelui PNL, candidat la preşedinţia României şi sunt absolut convins că în contextul regional actual şi pe panoplia de candidaţi, având în vedere că unul dintre ei nu are partid, Nicolae Ciucă e cel mai potrivit şi pregătit să ocupe acea poziţie”, a menţionat Rareş Bogdan.
Parlamentarul a fost poreclit „30 de zile” după ce acesta a promis că va desființa pensiile speciale într-o lună.
Lasă un răspuns