Lovitură dură pentru mafia lemnului din Cluj

Posted by

Lovitură dură pentru mafia lemnului din Cluj. În perioada 21 – 23 februarie a.c. polițiștii din cadrul Poliției Orașului Huedin au organizat și desfășurat acțiuni punctuale comune cu efective din cadrul I.S.C.T.R, în vederea verificării respectării legislației în vigoare referitoare la transporturile de mărfuri/persoane, creșterii gradului de responsabilizare și conștientizare cu privire la dispozițiile legale, dar și în vederea prevenirii și combaterii evenimentelor rutiere.

Lovitură dură pentru mafia lemnului din Cluj
Lovitură dură pentru mafia lemnului din Cluj

În acest context, acțiunile au avut loc cu preponderență pe sectorul de drum DN1-E60, între localitățile Huedin și Ciucea.

Amenzi de peste 80.000 lei

În cadrul controalelor efectuate au fost identificate și aplicate 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 84.000 de lei.

Astfel, în conformitate cu prevederile O.G. 43/1997 au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, respectiv 3 pentru refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire, 1 pentru depășirea masei totale admise și 1 nerespectarea obligației de însoțire a transportului agabaritic cu autovehicul autorizat, conform IPJ Cluj.

Totodată, în conformitate cu prevederile O.G. 37/2007 au fost constatate și aplicate 3 sancțiuni contravenționale, dintre care 2 în cazul transportatorilor de persoane, respectiv utilizarea cadrului aparținând altui conducător auto și 1 pentru nerespectarea timpilor de conducere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *