În ultima vreme, mai multe firme care comercializează mașini, au pus la vânzare autoturisme la prețuri atracative.
Potrivit anunțurilor, aceste autoturisme au un număr redus de kilometri rulați. Un șofer cu experiență își dă seama că o astfel de mașină nu are o uzură foarte mare.
Numai că, dincolo de ce pare în anunțuri, situația este alta. Patronii acestor firme ar putea fi foarte ușor acuzați de înșelăciune.
De asemenea, acum apare și utilitatea RAR Auto PAS, care va fi obligatoriu și în România. Prin acest document, cumpărătorul va fi informat de tot istoricul mașinii.
Audi A4 cu kilometrajul dat înapoi de două ori
Am luat la întâmplare un autoturism pus la vânzare de un dealer de mașini din Arad. Autoturismul în discuție este un Audi A4 – S Line, 2.0 Diesel, cu motor de 170 de cai putere. Potrivit anunțului, mașina a fost construită în 2011, iar prețul este de 9.900 euro.

Mașina din fotografii se prezintă foarte bine. Cei care o vând au pus chiar și o fotografie cu seria de la motor și cea de șasiu, pentru cei care vor să verifice.
Pornind de la aceste informații am aflat că mașina avea kilometrajul dat înapoi de două ori. Istoricul mașinii nu mai prezintă nicio informație începând cu data de 19 octombrie 2015. La acel moment, kilometrajul din bord afișa 81.000 de kilometri.

De asemenea alte lucruri importante au ieșit la iveală. De exemplu la data de 18 februarie 2015, mașina avea 230.663 kilometri. La data de 29.12.2014 – 210.412 kilometri, iar la data de 4 noiembrie 2014 – 224.921 de kilometri.

Rezultă că între cele două luni, kilometrajul a mai fost dat înapoi încă o dată, cu peste 15.000 de kiometri.
Numărul mare de kilometri, de la o luna la altă indică faptul că mașina ori a fost una de firmă, ori a fost folosită în taximetrie.
Specialiștii susțin cpă este foarte important ca mașinile să fie inspectate într-un service autorizat. Apoi, să fie verificat istoricul, iar mai apoi să se perfecteze actele de vânzare cumpărare.
Istoric kilometraj:
19.10.2015 – 81.000 kilometri
18.02.2015 – 230.553 kilometri
29.12.2014 – 210.412 kilometri
4.11.2014 – 224.921 kilometri
8.05.2014 – 194.870 kilometri
13.03.2014 – 182.870 kilometri
Lasă un răspuns