Un grup de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca a realizat un concept de mașină, care poate fi numit fără a greși mașina viitorului. Mașina viitorului a fost inventată de studenții de la Universitatea Tehnică Cluj.

Noul monopost urmează să participe la o competiție de 6.000 de kilometri, care se va desfășura pe continentul australian. Aici va fi și testul final de anduranță care va spune dacă proiectul este unul fezabil, unde mai trebuie făcute îmbunătățiri, etc.
Alexandra Lupulească este o studentă meritorie, și lucrează cu mare drag la acest proiect. Ea a declarat că mașina va rula cu maxim 100 de kilometri pe oră, chiar și prin vasul deșert australian.
”Asta va consta în parcurgerea a 3.000 de kilometri de-alungul continentului, din nord, de la Darwin, până în sud, în Adelaide. Aceştia vor fi parcurşi doar pe timp de zi, până la ora 5. De la ora 5 vom opri, vom staţiona unde ajungem şi va trebui să campăm. Vom fi şi prin deşert. Maşina va circula ca oricare altă maşină, deci va fi înmatriculată”, spune Alexandra Lupuleasa.
S-au făcut îmbunătățiri radicale
Mașina a mai fost testată în 2023. De atunci, și până acum au fost realizate îmbunătățiri radicale. Dacă ne uităm doar la motor, vedem că acesta cântărea atunci 480 de kilograme, iar acum 180. Acest raport câștigat la greutatea mașinii, va aduce un plus de viteză dar și distanță mai mare care va putea fi parcursă doar cu aceeași baterie.
Mai mult, acum mașina va fi alimentată de panouri solare extinse la lase metri pătraţi, pe întreaga caroserie a maşinii.
”Acest vehicul care a concurat în Belgia are o baterie de aproximativ 7,5 kWh. Pentru următoarea iteraţie se va trece la o baterie de aproximativ 3 kWh. Viteza maximă e de aproximativ 100 de kilometri pe oră. Are o lungime totală de 5,8 metri”, a precizat și Eric Lefter, managerul echipei.
Testare în condiții super grele
Drumurile izolate din Australia nu vor fi uşor de parcurs. Pilotul nu va avea parte de niciun confort, deoarece orice consum suplimentar de energie ar putea afecta autonomia vehiculului.
„Traseul este pe o autostradă, dar practic e ca un drum judeţean de la noi, deci nu avem nici împărţitor în mijlocul drumului. Nu este închis traficul, deci vin maşini din faţă, inclusiv camioane de 3 vagoane, de 80 de tone”, spune Nemeth Raymond, student.
„Am proiectat, cum fac şi acum, structura de rezistenţă la răsturnare şi practic eu am asigurat că, în cazul în care se întâmplă ceva cu maşina, pilotul poate să iasă nevătămat din interiorul ei”, precizează Mihai Stancu, student, pentru Observatornews.ro.
Singurul obstacol major rămâne lipsa fondurilor. Costurile pentru realizarea maşinii şi participarea la competiţie ajung la 200.000 de euro, iar echipa încă nu a găsit sponsori care să acopere întreaga sumă.
Lasă un răspuns