Mihai Leu este cunoscut publicului larg din România, după ce a devenit campion mondial la box, iar ulterior s-a afirmat în domeniul raliurilor auto. Mesajul de ultimă oră legat de campionul mondial Mihai Leu.

De curând, Mihai Leu a ajuns la un spital din București, în stare critică, fiind interanat la terapie intensivă. Ăn ciuda pronosticului rezervat, campionul mondial și-a revenit iar acum el este acasă alături de soția lui, și de familie.
El a transmis chiar și un mesaj în care mulțumește medicilor, dar și celor care i-au fost aproape în aceste momente critice.
”Sunt acasă. După o perioadă grea, mă bucur din suflet să vă spun că m-am externat și sunt din nou alături de cei dragi. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje, gânduri bune și încurajări. Le-am simțit pe toate și m-au ajutat enorm. Un gând special și recunoscător se îndreaptă către echipa de medici condusă de domnul profesor Irinel Popescu, mi-a fost alături pas cu pas. Le mulțumesc pentru profesionalism, grijă și empatie. Recuperarea continuă, dar gândul meu e deja la cursele de super rally. Abia aștept să fiu din nou la volan, acolo unde mă simt cel mai bine. Ne revedem curând!”, a scris Mihai Leu.
Mihai Leu a devenit campion mondial WBO la categoria semimijlocie în 1997 și s-a retras din boxul profesionist în urma unei accidentări. Ulterior a început să concureze ca pilot de raliuri și a devenit campion național în 2003.
Lasă un răspuns