Mulți dintre clujenii care trec astăzi pe strada Horea, nu cunosc istoria acestei zone, care s-a dezvoltat foarte mult în ultimii 130 de ani. Înainte era doar un cartier, cu uliți înguste și întortocheate, cu case micuțe, fără nicio urmă de urbanism. Palatele uitate ale Clujului
Totul a ”explodat” cânda Gara CFR a fost terminată, iar Clujul a fost legat de Oradea printr-o cale ferată. Atunci, strada Horea de azi a devenit una dintre axele economice importante ale Clujului.
Strada, botezată de-a lungul timpului de mai multe ori. S-a numit Franz Josef, după împăratul Austriei, apoi Regele Ferdinand, regele României. Apoi în perioada celui de-al doilea război mondial s-a numit Horty Miklós.
Pe aici veneau comercianți, funcționari și profesori, iar orașul se moderniza cu un ritm nebănuit. Burghezia în ascensiune a simțit momentul și a ales să își lase amprenta prin arhitectură.
Astfel au apărut cele patru palate impunătoare care străjuiesc zona podului, un front spectaculos ridicat ca o declarație de ambiție și statut.
Palatul Berde
Ridicat în 1891, palatul este legat de numele familiei Berde, deși primul comanditar a fost un prosper om de afaceri, Sámuel Benigni.
Clădirea, cu turnul său elegant și ornamentația de secesiune, anunța modernizarea orașului. Ulterior, familia Berde devine proprietară, iar numele lor rămâne impregnat în memoria clădirii.
Filantropul Berde Mózes a sprijinit educația unitariană, iar Berde Áron apare în rândul primilor rectori ai universității Franz Josef.
Ca orice clădire de raport a burgheziei, doar câteva apartamente erau locuite de familie. Restul erau închiriate profesorilor, comercianților și celor veniți din alte zone ale imperiului. Palatul a fost un reper al respectabilității academice și economice.
Palatul Széki
La câțiva metri distanță se ridică Palatul Széki, construit în 1893 după planurile arhitectului Samu Pecz. Fațada de cărămidă aparentă, portalul gotic și detaliile ornamentale îl transformă într-unul dintre cele mai expresive imobile ale orașului.
Proprietarul, farmacistul și profesorul Miklós Széki, era o figură respectată în Clujul de atunci. Farmacia lui de la parter devenise un punct de întâlnire, iar seara, luminile rămâneau aprinse până târziu, semn al muncii continue.
Se spune că aici se întâlneau adesea universitari și oameni de cultură ai vremii, într-un fel de salon intelectual neoficial al orașului. Palatul era un spațiu al conversațiilor elevate, cu oameni care visau la un Cluj modern și conectat la Europa Centrală.
Palatul Babos
Ridicat de antreprenorul Sándor Babos la începutul anilor 1890, palatul impresionează prin forma în V și stilul eclectic cu accente Belle Époque. Aflat într-o zonă în plină dezvoltare, imobilul a adăpostit de-a lungul timpului comercianți, artiști și mici industriași.
În memoria populară a rămas o poveste legată de renumitul lăutar Alexandru Țitruș, despre care se spune că ar fi locuit o vreme într-unul dintre apartamente.
Cânta nopțile în restaurantele elegante din apropiere, iar dimineața, obosit dar zâmbitor, își saluta vecinii pe scări în timp ce își ținea vioara sub braț, explică profesorul de istorie Alexandru Bogosavlievici.
Unele istorii locale vorbesc chiar despre clienți care se bărbiereau cu șampanie după nopți de petreceri, o anecdotă care s-a transmis ca legendă urbană. Poate nu e documentată, dar contribuie la farmecul locului.
Palatul Elian
Ultimul dintre cele patru, Palatul Elian a fost construit în 1891 pentru negustorul de vinuri Viktor Elian.
Cu turnul său octogonal, elementele de secesiune și detalii renascentiste, clădirea completa perfect ansamblul arhitectural de la intrarea pe strada Horea.
Elian, activ în comerțul cu vinuri fine, atrăgea în casa lui numeroși oameni de afaceri ai vremii, iar imobilul devenise un loc cunoscut între elitele comerciale ale Clujului.
De-a lungul anilor, palatul și-a schimbat destinațiile, dar rolul său în ansamblul celor patru edificii a rămas neschimbat. Este punctul final al șirului care întâmpina călătorii veniți de la gară.
O moștenire ignorată la pas grăbit
Astăzi, mii de oameni trec zilnic pe lângă aceste palate fără să le observe. Turlele, fațadele de cărămidă, ornamentele, feroneriile lucrate cu grijă rămân martori tăcuți ai unei epoci în care orașul își afirma identitatea prin arhitectură. În graba prezentului, ele par uitate.
Dar pentru cine are răbdarea să privească în sus, palatele de pe strada Horea deschid o fereastră spre Clujul ambițios, cosmopolit și plin de energie al sfârșitului de secol XIX.
Lasă un răspuns