Patronul Untold ar putea fi reținut. Minorii care îl acuză de fapte grave au fost audiați toată noaptea

Posted by

Surse judiciare din cadrul IPJ Cluj ne-au declarat că, doi dintre minorii care îl acuză pe patronul Untold de fapte grave, au fost audiați.

Bogdan Buta, patronul Untold
Bogdan Buta, patronul Untold

Cei doi minori au ajuns la sediul Poliției Cluj Napoca și au fost audiați de anchetatori. Ei au predat toate probele pe care anchetatorii le consideră pertinente și utile.

Aceleași surse ne-au declarat că fotografiile surprind interioarele din locuința lui Buda. Acest fapt demonstrează că aceștia au fost în locuința patronului Untold.

Cât despre acuzațiile propriu zise, de agresiune sexuală, chiar dacă este de același sex, anchetatorii au deschis un dosar penal ”in rem”. Dosarul se referă la fapte, și nu la persoane.

Pe de altă parte, polițiștii ne-au mai declarat că există și informații cu privire la un presupus șantaj la adresa lui Buta. Acesta s-ar fi aflat în discuții cu minorii în cauză, unele mai tensionate, dar că niciodată nu a depus o plângere penală.

Ar putea fi reținut pentru audieri

Polițiștii ne-au mai precizat că pentru a afla tot adevărul, și cât mai repede, Bogdan Buta trebuie audiat. Asta presupune că patronul Untold ar putea fi reținut încă din momentul aterizării acestuia în România, în vederea audierii. El s-ar afla pentru moment în Dubai, unde organizează un festival de muzică electronică.

Audierea acestuia este foarte importantă pentru a lămuri toate acuzațiile aduse. Patronul Untold ar putea fi reținut.

Minorii cu pricina au predat și capturi foto, cu discuțiile purtate de Bogdan Buta cu ei. În aceste discuții se fac referire la fantezii erotice.

Este absolut logic că telefonul lui Buta va fi percheziționat, pentru a se stabili dacă datele digitale sunt aceleași cu cele înregistrate de telefoanele minorilor. Dacă acest lucru se va confirma, atunci rezultă că minorii nu au mințit și că au spus adevărul.

Dosar penal in rem. Patronul Untold ar putea fi reținut.

Polițiștii Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ au deschis un dosar penal pentru presupuse fapte de agresiune sexuală.

Ancheta este coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *