Părinții clujeni care au copii cu vârstă de creșă vor avea disponibile încă 576 de noi locuri începând din această toamnă în creșele din Cluj-Napoca.
Noile locuri disponibile din toamnă vor fi distribuite de pe listele de așteptare în urma dosarelor depuse în sesiunea iunie, pentru anul școlar 2021-2022. În cadrul ședinței de Consiliu local de astăzi a fost aprobat un proiect de hotărâre privind suplimentarea personalului din cadrul Centrului Bugetar de Administrare Creșe.
Aceste locuri suplimentare au fost create prin reducerea spațiului necesar distanțării fizice dintre copii, datorită modificării ordinului de ministru care reglementează măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor, pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.
Așadar, odată cu aceste modificări, numărul total de locuri disponibile în creșele clujene, începând cu 1 septembrie, este de 1397.
De asemenea, alte 90 de locuri ar putea fi disponibile până la sfârșitul acestui an, odată cu finalizarea creșei de pe str. Meziad nr.4. (numărul total de locuri va fi astfel 1487).
Lasă un răspuns