Arestați în 2012, într-un dosar de corupție, luare de mită, zece polițiști clujeni au primit o veste bună.
Decizia Curții Constituționale a României privind aplicarea termenului de prescripție generală, li se aplică și lor, astfel că toate faptele de care sunt acuzați sunt prescrise.
La dosar a fost depus, la termenul de la Curtea de Apel Cluj o cerere prin care invocă prescripția faptelor penale, de care cei zece polițiști sunt acuzați.
La Tribunal au fost condamnați
Dosarul se află de foarte mulți ani pe rolul instanțelor clujene. La Tribunalul Cluj au existat zeci și zeci de termene de judecată, timp în care judecătorul nu a putut stabilească mare lucru, ca urmare a numărului mare de acuzați și de probe administrate.
Totuși în februarie 2020, magistratul a pronunțat o sentință de condamnare pentru toți cei zece polițiști trimiși în judecată.
Tribunalul Cluj a decis să aplice pedepse cu executare tuturor celor zece oameni ai legii acuzați de corupție.
Ioan Mureşan şi Victor Soran au primit 2 ani şi 4 luni, Rareş Todoruţ un an şi şi şase luni, Vasile Sucală, un an şi cinci luni, Dorin Alb, un an şi două luni, Tudor Mânzat, un an şi o lună, Cătălin Lupaş, un an, Radu Mureşan, 10 luni, Eduard Gălăţan, 9 luni şi Dacian Roşca 8 luni.
Polițiștii sunt în apel la Curtea de Apel Cluj
Între timp, dosarul polițiștilor de la IPJ Cluj a ajuns la Curtea de Apel Cluj. În plus, s-a pronunțat și Curtea Constituțională a României într-un dosar care se referea la durata foarte mare a proceselor penale și la aplicarea regulii prescripției generale.
Acum, toate acuzațiile aduse acestor polițiști sunt prescrise, judecătorii fiind obligați să înceteze procesul penal și să aplice prescripția. Așa se face că toți cei implicați s vor întoarce în funcțiile deținute la momentul anului 2022, când parte dintre ei au fost arestați. O altă parte dintre ei s-au pensionat sau pot cere acum pensionarea, după încetarea procesului penal, ca urmare a prescripției faptelor.
Lasă un răspuns