Primărița învățată cu microfonul
Primărița din Cojocna a intrat și ea în tagma mare a primarilor din Transilvania care plătesc să se audă la Radio Someș vorbind despre realizările proprii.

Minute de laudă personală, declarații pompoase și discursuri care mai mult ascund lipsa de acțiune concretă decât arată rezultate reale.
Realizări „mărețe”
Miercuri, 8 octombrie, primărița Anca Marcu a trecut la microfon. A început cu „luptele” purtate cu CFR Infrastructură. Motivul: mutarea unei stații de tren mai aproape de satul Cara. Apoi, a continuat cu dotarea școlii cu materiale didactice și table inteligente. Ca și când elevii din comună nu ar avea dreptul la astfel de facilități.
Am mai aflat că locuitorii din Cara vor trece iarna pe străzi pline de noroi, fără vreo intervenție vizibilă asupra infrastructurii. Primărița spune că nu mai sunt bani și că așteaptă nu știu ce sume de la MInisterul Dezvoltării.
Scuze în loc de acțiune
În locul unor întrebări serioase despre problemele comunității, Marcu a fost întrebată mai mult ceva de genul: „Ce alte realizări mai aveți în comuna Cojocna?”. Întrebări de ridicat mingea la fileu, fără niciun impact asupra administrării reale.
„Suntem un pic speriați sau nu știu cum să mă exprim mai corect de ordonanța care a picat peste noi. Aveam alte planuri da rne vom descurca”, a spus Marcu.
Cât costă laudele de sine
Va spunem noi: banii publici ai comunității sunt folosiți pentru ca primărița să se audă la radio vorbind despre realizările proprii.
De exemplu, Primăria Cojocna a plătit 32.920 RON, către TURISM SOMES EVENT SRL pentru promovarea și organizarea evenimentului „Flori de Sare” din 29-30 august 2025. De aici i-a apărut și expunere mediatic pe Radio Someș.
În timp ce aceste sume sunt cheltuite, problemele reale — cum sunt drumurile pline de noroi din Cara — rămân nerezolvate.
Discursurile nu țin noroiul de pe străzi
Minutele de laudă la Radio Someș sau prin evenimente cu zeci de mii de lei nu rezolvă problemele reale.
Comunitatea merită drumuri practicabile, proiecte vizibile și responsabilitate, nu discursuri goale și cheltuieli publice pentru imagine personală.
Lasă un răspuns