Profesorii și învățătorii nu mai pot face afterschool. Ministerul Educației a emis ordinul

Posted by

Un ordin de ministru publicat la începutul acestui an interzice învățătorilor să mai deruleze programul afterschool.

Același Ordin 3015/2024 este foarte clar și se referă și la profesori. În prezent, aproape 80 la sută dintre elevii din ciclul primar, sunt înscriși la ”afterschool”.

învățătorii nu mai pot face afterschool
învățătorii nu mai pot face afterschool

În multe școli din Cluj, în prezent, acest program costă 50 de lei/zi. Din această sumă, 20 de lei reprezintă pentru masa elevului, iar restul ”efortul învățătorilor”.

Prin acest ordin lucrurile au fost la punct. Dascălii nu mai au voie să deruleze activități de pregătire suplimentară contracost pentru elevii ”la care este încadrat în anul școlar în curs”.

Tot personalul didactic este obligat să depună declarație de interese. Cei care nu depun până la finalul anului 2024, riscă să fie concediați.

Ce prevede ordinul ministrului Deca

Prin declarație de interese se înțelege documentul scris, redactat pe propria răspundere, prin depunerea căruia cadrul didactic de predare confirmă că asigură echitate și obiectivitate în activitatea de predare-învățare-evaluare și că nu desfășoară activități de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat în anul școlar în curs.

De asemenea, prin meditații, se înțelege orice fel de activitate de pregătire suplimentară contra cost pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat personalul didactic de predare.

Declarațiile de interese sunt publice și vor fi publicate pe site-urile unităților școlare. La nivelul fiecărei școli va exista un responsabil, care va avea această obligație.

Aceste declarații vor fi anonimizate, la rubricile care conțin datele cu caracter personal, cu excepția numelui și prenumelui cadrului didactic.

Directorii de școli au obligația ca personalul didactic să urmărească depunerea acestei declarații.

”Nedepunerea declarațiilor de interese în termenele prevăzute de prezenta procedură, precum și nedeclararea activităților de pregătire suplimentară (meditații) pentru elevii de la clasa/clasele la care este încadrat personalul didactic de predare sau declararea acestora cu trimitere la alte înscrisuri constituie abatere disciplinară”, se arată în ordin.

68 de răspunsuri

  1. Avatar Aldea Minerva
    Aldea Minerva
    1. Avatar Mihai RAMELA
      Mihai RAMELA
    2. Avatar Mangoles
      Mangoles
  2. Avatar Ema
    Ema
    1. Avatar Eu
      Eu
      1. Avatar Monica
        Monica
      2. Avatar ELA
        ELA
      3. Avatar ELA
        ELA
      4. Avatar EMA
        EMA
      5. Avatar EMA
        EMA
      6. Avatar Ionuț
        Ionuț
    2. Avatar Sebastian CRISTIAN
      Sebastian CRISTIAN
    3. Avatar Intrusul
      Intrusul
      1. Avatar Nenea
        Nenea
      2. Avatar EMA
        EMA
    4. Avatar Nomad
      Nomad
    5. Avatar Daniela Costantea
      Daniela Costantea
    6. Avatar Rodica
      Rodica
  3. Avatar Teodora Mindru
    Teodora Mindru
    1. Avatar ELA
      ELA
  4. Avatar Seba
    Seba
  5. Avatar Solomon
    Solomon
    1. Avatar Sabina
      Sabina
    2. Avatar alina
      alina
  6. Avatar Maria Costache
    Maria Costache
    1. Avatar Carmen
      Carmen
  7. Avatar Crișan.
    Crișan.
    1. Avatar ELA
      ELA
  8. Avatar Iulius C.
    Iulius C.
    1. Avatar Ana
      Ana
      1. Avatar roset
        roset
  9. Avatar Boldis Claudia
    Boldis Claudia
    1. Avatar Alina
      Alina
    2. Avatar AlinaM
      AlinaM
  10. Avatar Stefan Vasile
    Stefan Vasile
  11. Avatar Adriana
    Adriana
    1. Avatar Ovidiu
      Ovidiu
    2. Avatar Popescu Marius
      Popescu Marius
  12. Avatar Raluca HR
    Raluca HR
    1. Avatar Adita
      Adita
      1. Avatar Ioana P
        Ioana P
      2. Avatar Daniela
        Daniela
    2. Avatar Sanda
      Sanda
  13. Avatar Mardare Doina
    Mardare Doina
  14. Avatar Mladen Tatiana
    Mladen Tatiana
  15. Avatar Farkas
    Farkas
    1. Avatar cetatean
      cetatean
  16. Avatar Cristina
    Cristina
  17. Avatar Domnul Trandafir
    Domnul Trandafir
  18. Avatar Saturat de gunoaie
  19. Avatar Mirela
    Mirela
  20. Avatar Ile Agnes
    Ile Agnes
  21. Avatar Sandi
    Sandi
  22. Avatar Razvan
    Razvan
  23. Avatar Sanda
    Sanda
  24. Avatar Sorin Dumitru
    Sorin Dumitru
    1. Avatar Mirella
      Mirella
  25. Avatar Cristina Cristina
    Cristina Cristina
  26. Avatar Alin
    Alin
  27. Avatar Laci
    Laci
  28. Avatar Coco
    Coco
  29. Avatar Gabriela Dumitriu
    Gabriela Dumitriu
  30. Avatar ELA
    ELA
  31. Avatar ELA
    ELA
  32. Avatar ELA
    ELA
  33. Avatar Diaconu
    Diaconu
  34. Avatar EMA
    EMA
  35. Avatar Irish
    Irish

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *