Protest inedit în ziua doliului național! Clujenii sunt îndemnați să asculte „Imnul Golanilor” la maxim, în semn de respect pentru victimele Revoluției din 1989 și de la Mineriadele din 1990.

Un grup civic care luptă împotriva corupției a lansat un apel public către clujeni și nu numai să boicoteze ziua de doliu național pentru fostul președinte Ion Iliescu.
Această acțiune de protest vine ca urmare a controverselor iscate din cauza funeraliile dedicate lui Ion Iliescu.
Activiștii propun ca piesa regretatului Cristian Pațurcă, „Imnul Golanilor” – simbol al manifestațiilor din Piața Universității din 1990 – să răsune în toate cartierele orașului, la ore fixe, de-a lungul întregii zile.
„Aveți telefon? Bun! Aveți și boxă? Și mai bine! Mâine, haideți să se audă Imnul Golanilor în toate cartierele Clujului! #LaOreFixe!”, au anunțat cei de la Umbrela Anticorupție Cluj.
Oamenii sunt liberi să își aleagă locul de unde vor difuza imnul – de la ferestre, balcoane sau chiar din mașini. Scopul este ca mesajul să se facă auzit în întreaga comunitate.
Lasă un răspuns